Care este primul cuvânt care îți vine în minte când te gândești la meditație? Yoga? Respirație? Pace? Știai că există o altă formă de meditație mult mai distractivă? Colorarea de mandale.
Față de alte forme de desen, mandalele pot fi mult mai benefice pentru mintea, trupul și sufletul tău.
Mandale de colorat: ce sunt?
Cuvântul vine din sanscrită și înseamnă „cerc”. Se consideră a fi un simbol puternic care ne leagă cu întreg universul. Probabil, ai văzut câteva până acum, însă nu le-ai dat foarte multă atenție.
Mandala este o matrice circulară complicată care reprezintă natura ciclică a vieții.
Cu alte cuvinte, un desen cuprins într-un cerc ca simbol al vieții care se repetă. Ne naștem, trăim și murim, la fel ca cei dinaintea noastră și asemeni celor ce vor urma după noi. O matrice a cărei centru este punctul de plecare spre posibilități infinite.
Colorarea mandalei ca formă de terapie
Creșterea în popularitate a acestui tip de desen nu este întâmplătoare. În general, colorarea mandalelor este folosită de oameni ca o modalitate de:
- Autocunoaștere
- Diminuare a stresului
- Distracție
Cu ajutorul creioanelor, sufletul tău prinde culoare.
Din fericire, găsești foarte multe modele pe piață. Sunt mii de cărți în magazine sau în librării care așteapă cu nerăbdare să fie colorate. Dacă nu le-ai văzut până acum în apropierea ta, caută pe internet. Cu siguranță o să găsești cel puțin una să-ți placă.
Alege să colorezi pentru a intra în legătură cu copilul din tine. O să fii surprins de bucuria pe care o vei simți. Mai mult, cărțile de colorat mandale:
Îți oferă un moment de relaxare.
Mișcările repetate ale creionului pe hârtie te vor face să pui de-o parte toate gândurile adunate de peste zi. Pur și simplu, îți vei dori ca desenul care iese din mâna ta să fie unul minunat. Astfel, întreaga ta atenție o să fie îndreptată doar către cartea de colorat, iar relaxarea o să te cuprindă ușor.
Reduc sentimentul de anxietate.
Un studiu a arătat că atunci când colorezi mandale, corpul și mintea ta intră într-o stare asemănătoare celei de meditație. Haosul pe care îl simți în interiorul tău se calmează pe măsură ce începi să desenezi. În clipa în care pui creionul colorat pe hârtie, gândurile negative, încetul cu încetul, se dispiă.
Te ajută să ai un somn mai bun.
Da, dacă colorezi puțin înainte să pui capul pe pernă, somnul o să fie mult mai odihnitor. De ce? Pentru că acest tip de meditație stimulează eliberarea de melatonină. Acest lucru te va ajuta să ai parte de un somn de calitate.
Gânduri de final
Mandalele sunt cunoscute ca fiind cărți de colorat pentru adulți. O formă de relaxare care leagă omul de copilul interior. Cu toate acestea, este și o modalitate foarte distractivă de a petrece timp cu cei mici. Cărțile de colorat mandale sunt minunate la orice vârstă. Beneficiile sunt aceleași. Atât cei mari, cât și copiii se pot bucura în aceeași măsură de colorat.
Te-am convins să încerci? Dă-i o șansă și vezi cum te simți. S-ar putea să-ți placă foarte mult. O să vezi cum serile de film se pot transforma în seri de colorat peste noapte.
O idee la fel de bună ar fi să împarți acest moment și cu partenerul tău. În loc să stați tolăniți pe canapea și să priviți în gol la un ecran, încercați să colorați împreună. Ar fi un nou mod de a vă cunoaște mai bine. Gândește-te la asta! Fă-ți curaj și propune-i. Dacă ție îți place și te face să te simți bine, sigur o să vrea să te susțină.
Spor la colorat!