Cele mai frumoase 38 citate despre cărți

citate despre carti
sursă foto: Unsplash

Ne ajută să aflăm răspunsurile la cele mai importante întrebări pe care le avem despre noi și despre lume, dar și să găsim noi întrebări potrivite. Ne oferă contextul de a ne întâlni cu noi înșine, de a ne autoanaliza, de a ne cunoaște la un nivel profund.

În același timp, ne relaxează, ne oferă bilete nelimitate de călătorii care ne pot schimba perspectivele asupra vieții. Ne țin companie în zilele ploioase, dar la fel de bine ne însoțesc și în cele mai frumoase și pline de semnificație vacanțe însorite din viața noastră.

Despre cărți este vorba, despre acele lecturi pentru minte, trup și suflet de care avem atâta nevoie în viața noastră.

Pe Fain & Simplu găsești o mulțime de articole ce conțin recomandări de cărți pe care merită să le citești.

Articolul de azi nu va cuprinde, însă, recomandări, ci o serie de 38 de citate celebre despre cărți, care s-ar putea să-ți stârnească apetitul pentru noi lecturi, eventual pentru operele unora dintre scriitorii care le-au formulat – căci multe dintre ele aparțin unor autori celebri din literatura universală.

Citate frumoase despre cărți

  • O încăpere fără cărți este ca un corp fără suflet. – Marcus Tullius Cicero
  • Întotdeauna mi-am imaginat că Paradisul este un fel de bibliotecă. – Jorge Luis Borges
  • Cartea bună e ca o conversație cu un om deștept. – Lev Tolstoi
  • Cărțile sunt oglinzi: vezi în ele ceea ce ai deja înlăuntrul tău. – Carlos Ruiz Zafón
  • Arată-mi o familie de cititori, iar eu îți voi arăta oamenii care vor schimba lumea. – Napoleon Bonaparte
  • Citim ca să știm că nu suntem singuri. – C.S. Lewis
  • O casă plină cu cărți este cel mai bun loc pentru a trăi. – Seth Godin
  • Probabil că nu există zile mai fericite din copilărie decât acelea petrecute citind o carte extraordinară. – Marcel Proust
  • Cu libertate, cărți, flori și lună, cine n-ar fi fericit? – Oscar Wilde
  • Citește! Doar citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei și imaginații. – Mihai Eminescu
  • Dacă întâlnim un om cu o inteligență rară, ar trebui să îl întrebăm ce cărți citește. – Ralph Waldo Emerson
  • Singurul lucru pe care trebuie să îl știi neapărat este adresa librăriei. – Albert Einstein
  • Iubesc mirosul de carte dimineața. – Umberto Eco
  • Deseori, o vizită la bibliotecă m-a binedispus și mi-a reamintit că sunt și lucruri bune în lume. – Vincent van Gogh
  • Să citești cărți bune este ca și cum ai purta o conversație cu cei mai de seamă oameni ai secolelor trecute. – Descartes
  • Dacă nu-ți place să citești, înseamnă că n-ai găsit cartea potrivită. – J.K.Rowling
  • Am citit o carte pe zi și toată viața mea s-a schimbat. – Orhan Pamuk
  • Nu te întreba cât costă o carte. Întreabă-te cât te costă dacă nu o citești. – Jim Rohn
  • În cazul cărților bune, important este nu prin câte reușești să treci, ci câte trec prin tine. –  Mortimer Adler
  • O carte bună reprezintă un mare eveniment în viața mea. – Stendhal
  • Un copil care citește va fi un adult care gândește. – Sasha Salmina
  • Cărțile bune nu-și arată toate secretele din prima. – Stephen King
  • Dacă ai o grădină și o bibliotecă, înseamnă că ai tot ce îți trebuie. – Cicero
  • Cărțile sunt oglinda sufletului. – Virginia Woolf
  • Cărțile pe care le citești când ești tânăr rămân cu tine pentru totdeauna. – J.K. Rowling
  • Oriunde m-aș afla, dacă am cu mine o carte, sunt fericită. – J. K. Rowling
  • O casă fără cărți este ca o casă fără ferestre. – Heinrich Mann
  • Ar trebui să citim pentru a le da ocazia sufletelor noastre să se desfete. – Henry Miller
  • Aflați și citiți. Citiți cărți serioase. Viața va face restul. – F. Dostoievski
  • Citim pentru a formula întrebări. – F. Kafka
  • A învăța să citești este ca și când ai aprinde un foc. Fiecare silabă e o scânteie. – V. Hugo

Citate care te pot inspira să citești mai mult

  • Sunt două lucruri esențiale care te vor face înțelept – cărțile pe care le citești și oamenii pe care-i întâlnești. – Jack Canfield
  • Astăzi cititor, mâine lider. – Margaret Fuller
  • Nu poți să deschizi o carte și să nu înveți ceva. – Confucius
  • Dacă vrei să ajungi undeva în viață, citește multe cărți. – Roald Dahl
  • Un cititor trăiește o mie de vieți. Cel ce nu citește trăiește una singură. – George R. R. Martin
  • Știința de carte dezvoltă în oameni încrederea în sine. – F.Dostoievski
  • Fiecare om care știe să citească are puterea să crească, să multiplice modurile în care există, să-și umple viața, să și-o facă semnificativă și interesantă. – Aldous Huxley

Adelina Bălan