26 de citate pline de înțelepciune de la Mahatma Gandhi

sursă foto: Unsplash

„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” 

Poate că ai citit, măcar o dată, acest citat pe rețelele de socializare sau l-ai auzit întâmplător în viața de zi cu zi, însă nu ai știut că el îi aparține lui Mahatma Gandhi, unul dintre numele sonore din istoria Indiei. Acesta este considerat părintele independenței Indiei, deoarece a promovat, pe tot parcursul vieții, atât prin cuvintele sale, cât mai ales prin acțiunile sale constante, valori precum adevărul, pacea, simplitatea, modestia

De altfel, multe dintre citatele pline de înțelepciune pe care ți le prezentăm, ca sursă de inspirație și contemplare, în cea de-a doua parte a articolului se concentrează în jurul principiilor fundamentale după care Mahatma Gandhi și-a ghidat viața: iubirea și bunătatea, demnitatea, libertatea văzută ca stare de spirit, adevărul. 

Dar, înainte de prezentarea citatelor, vrem să-ți povestim câteva lucruri esențiale, care s-ar putea să te inspire, din viața lui Mahatma Gandhi. 

Cine a fost Mahatma Gandhi

Mahatma Gandhi s-a născut în India, în toamna anului 1869, cu numele inițial de Mohandas Karamchand Gandhi. Numele „Mahatma”, tradus în limba sanscrită prin „suflet mare”, i-a fost dat, ani mai târziu, de poetul indian Rabindranath Tagore, care a fost inspirat de principiile și activitatea sa.

Parcursul său educațional este cât se poate de interesant: deși în primii ani de școală nu a excelat, Mahatma Gandhi a decis să studieze dreptul la Universitatea din Ahmadabad, precum și la University College London, iar după absolvire, a practicat, doar pentru o scurtă perioadă însă, avocatura în Bombay.

O schimbare importantă în cariera lui s-a petrecut în anul 1893, când a plecat în Africa de Sud, pe postul de consilier juridic al unei firme indiene. A rămas aici timp de 21 de ani, perioadă în care a ales să se implice în lupta pașnică pentru recunoașterea drepturilor compatrioților săi, victime ale segregației rasiale. 

În anul 1906, Mahatma Gandhi a lansat conceptul de revoltă pașnică, bazată pe non-violență, ce poartă denumirea de satyagraha și pentru care este recunoscut până în zilele noastre. Mai precis, satyagraha desemna o formă de refuz radical al oricărei colaborări cu autoritățile britanice.

În urma acestei revolte pașnice, guvernul sud-african a anulat unele legi discriminatorii și, mai mult decât atât, a recunoscut drepturile civile ale imigranților, precum și căsătoriile  religioase. Adoptarea unor astfel de reforme a venit în sprijinul muncitorilor indieni.

Întors în India în 1915, Mahatma Gandhi a sprijinit populația autohtonă, care lupta împotriva unei noi legi agrare, conform căreia pământul țăranilor era confiscat, de colonialiștii britanici, în caz de recoltă slabă sau de necultivare. Astfel, el a devenit liderul Partidului Congresului, partid a cărui misiune consta în eliberarea Indiei de sub colonialismul britanic. 

La patru ani de la întoarcerea în țara natală, Mahatma Gandhi a început și aici prima campanie de satyagraha, prin care se urmărea boicotarea mărfurilor englezești și neachitarea impozitelor. Din cauza inițierii campaniei, a fost arestat și condamnat la câteva luni de închisoare. 

În 1926, a participat la Conferința de la Londra, unde a adus în discuție problema Indiei și a cerut astfel independența acesteia. În 1930, după inițierea campaniei de rezistență care avea drept obiectiv abrogarea impozitului pe sare și boicotarea textilelor aduse din Marea Britanie, Mahatma Gandhi a fost arestat, împreună cu soția sa și cu alte câteva zeci de mii de militanți indieni. 

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a ajuns din nou în închisoare, întrucât îndemna populația să nu susțină Marea Britanie, decât dacă aceasta garanta independența Indiei. 

Independența Indiei a fost, însă, obținută mulți ani mai târziu, în 1947, când subcontinentul indian a fost împărțit în două: India și Pakistan. Mahatma Gandhi a avut și de această dată o atitudine moderată față de divizarea țării, motiv pentru care a fost asasinat de un fanatic hindus. 

Mahatma Gandhi rămâne o personalitate emblematică din istorie, care și-a dedicat viața luptei pașnice pentru independența poporului indian și care, prin toate mesajele și acțiunile sale, a promovat importanța unei vieți trăite simplu, a toleranței, a libertății. 

Citate pline de înțelepciune ale lui Mahatma Gandhi

  • Omul bun este prietenul a tot ce trăiește.
  • Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.
  • Acolo unde este iubire este și viață.
  • Nimeni nu mă poate răni, fără permisiunea mea.
  • Viitorul depinde de ceea ce faci tu astăzi.
  • Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.
  • Descoperă ce ești și nu te teme să fii.
  • Iubirea nu cere nimic, ea oferă.
  • Convingerile tale devin gândurile tale, gândurile tale devin cuvintele tale, cuvintele tale devin acțiunile tale, acțiunile tale devin obiceiurile tale, obiceiurile tale devin valorile tale, valorile tale devin destinul tău.
  • A oferi un pahar cu apă în schimbul unui pahar cu apă nu înseamnă nimic, adevărata măreție constă în a răspunde răului făcând binele.
  • Sănătatea este adevărata bogăție.
  • Împlinirea deplină o ai atunci când ce gândești, ce spui și ce faci sunt în armonie.
  • Iubirea este cea mai mare forță a omenirii și totuși cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.
  • Dacă urli, te aud toți. Dacă șoptești, te aude doar cine e aproape de tine. Dacă stai în liniște, te aude doar cine te iubește.
  • Dragostea este cea mai subtilă putere din lume.
  • Este mai bine să lăsăm viața să vorbească despre noi în locul cuvintelor.
  • Învață ca și cum ai trăi veșnic.
  • Atât timp cât visezi, nu îți vei pierde pofta de viață.
  • Libertatea este o stare de spirit.
  • Caută să trăiești cât mai simplu.
  • Când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit.
  • Viața înseamnă mai mult decât să accelerezi mereu.
  • Viața mea este mesajul meu.
  • Viața noastră este o lungă și nesfârșită căutare a Adevărului.
  • Viața mea este un întreg indivizibil, iar activitățile mele se întrepătrund unele pe celelalte: toate ivzorăsc din iubirea mea neostoită pentru oameni.
  • Rugăciunea nu este o cerere. Ea este dorul unui suflet. E recunoașterea zilnică a propriei slăbiciuni. Este mai bine să ai o inimă fără cuvinte decât cuvinte fără inimă.

Adelina Bălan