Frumusețea în epoca face app

Trăim în era în care orice fotografie postată în social media trebuie să fie perfectă. Pielea trebuie să fie de porțelan, machiajul trebuie să fie impecabil, iar zâmbetul este obligatoriu. Frumusețea are noi standarde din ce în ce mai greu de atins, iar aplicațiile ”face app” sunt folosite intens. Ce mai înseamnă frumusețea în ziua de azi, am aflat de la Ruxandra Sinescu, medic chirurg plastician.

ruxandra_sinescu_fain_si_simplu
ruxandra_sinescu_fain_si_simplu

Care sunt intervențiile estetice cele mai solicitate în ultima perioadă?

Chirurgia estetică nu s-a modificat major, pe primul loc rămân rinoplastia, blefaroplastia, remodelarea corporală prin liposucție și augmentarea mamară. Medicina estetică e în continuare într-o dezvoltare exponențială, iar procedurile cele mai solicitate sunt cele care nu presupun perioade lungi de recuperare, în special injectabilele.

De ce din ce în ce mai multe persoane recurg la operații estetice. Care sunt cauzele? Media, stima de sine scazută, moda?

Pentru ca pot:) Pentru că fiecare din noi are câte ceva care îl deranjează la propria persoană și în acest moment avem acces inclusiv la acest gen de soluții. Mi-aș dori tare mult să ajut la schimbarea imaginii complet nedrepte pe care o are chirurgia estetică, aceea de “moft”, “frivolitate” sau, și mai rău, “stimă scazută de sine”. Pe vremea când Coco Chanel promova perlele și rujul roșu, acum o sută de ani, așa erau considerate și acestea, iar acum perlele și mica rochie neagră reprezintă expresia supremă a eleganței, iar rujul roșu este privit ca esența senzualității. Ce vreau să spun de fapt este că, atâta timp cât menținem un echilibru – concept valabil pentru orice în viață – chirurgia estetică nu este un rău, ci poate să ne ajute să ne îmbunătățim existența câteodată considerabil. Există o serie de intervenții la care pacienții apelează din motive clare, bine întemeiate: rinoplastia ne poate ajuta să respirăm mai bine; blefaroplastia superioară mărește câmpul vizual; reducția mamară reduce dramatic durerile de spate, îmbunătățește postura coloanei vertebrale și rezolvă diverse erupții cutanate; chirurgia postbariatrică îndepărtează excesul tegumentar semnificativ cu care rămân pacienții după ce au slăbit zeci de kilograme; labioplastia rezolvă probleme severe de igienă locală, și așa mai departe. O să îmi spui: “bine, dar acestea nu sunt intervenții estetice, ele rezolvă probleme”. Ei bine nu, sunt considerate intervenții estetice în România și pacientul și le achită din buzunar. Iar cele care sunt privite ca “frivolități” – augmentarea mamară de exemplu – pot la randul lor să fie indicate în diverse afecțiuni congenitale, să ridice bolovani de pe sufletele pacienților și să le modifice viața în bine. Știai, de exemplu, ca oamenii atrăgatori de ambe sexe sunt în general mai bine plătiți la muncă, indiferent de domeniul în care activează? E un fapt. Motivul nu este neapărat că arată mai bine, ci pentru că sunt mai deschiși, mai sociabili, mai eficienți la locul de muncă, plus că un aspect armonios se asociază cu un nivel mai bun al sănătații fizice. Deci lucrurile sunt un pic mai complexe decât par.

Cum trebuie să alegi medicul când îți dorești o operație estetică?

În primul rând, după acreditările pe care le are și pe care pacientul ar trebui să le studieze. În vremurile actuale, în care internetul este la îndemâna oricui, se poate ușor verifica dacă medicul este specializat în chirurgie estetică sau nu. Toți cei dintre noi cu studii de specialitate sunt membri ai Asociației Chirurgilor Plasticieni din România, iar marea majoritate și a Societății Internaționale de Chirurgie Estetică (ISAPS). Pe site-urile acestor asociații profesionale există liste nominale de medici. Și apoi, în functie de “raportul” pe care îl stabilești în timpul consultației cu respectivul chirurg. Încrederea în medicul tău este extrem de importantă, iar chirurgia estetică nu face excepție.

Care sunt riscurile unei intervenții estetice?

Chirurgia estetică este chirurgie, deci are aceleași riscuri ca orice altă intervenție chirurgicală – care țin de pacient, de anestezie sau de procedura în sine. În cazul procedurilor minim invazive, riscurile sunt mai mici, dar există totuși. Social media a făcut ca publicul larg să aibă o percepție deformată asupra acestor intervenții – se lasă senzația că intri într-un cabinet, ți se fac două injecții și pleci în 15 minute, direct spre următoarea întâlnire de afaceri, arătând mai tânăr cu 10 ani. Nimic mai fals. Nu practicăm magie, ci medicina, este nevoie de mulți ani de pregătire pentru a fi foarte bun în domeniu (ca de altfel în orice domeniu), trebuie să știi anatomia perfect, să cunoști în detaliu fiecare substanță sau echipament cu care lucrezi și să te pregatești continuu. Medicina este singura profesie unde învațarea nu se termină niciodată, iar partea de estetică, îndeosebi tehnologia, evoluează într-un ritm amețitor – un device care azi e ultimul răcnet în unul-doi ani devine deja depășit, de aceea e în același timp o provocare și o necesitate să ții pasul.

 
Exista sechele psihologice în urma unei intervenții estetice?

Dacă motivația pacientului este cea corecta, iar așteptările acestuia sunt realiste, atunci el/ea va fi mai mult decât relaxat după operație, pentru că practic și-a îndeplinit o dorință veche. Motivația corectă este una singură: faci intervenția, indiferent cum se numește ea, pentru tine și doar pentru tine, pentru ca ți-o dorești tu pentru tine. Nu pentru că vrei să arăți ca fata cea mai populară din grup, nu pentru că ai sentimentul că cel/cea de lângă tine va fi impresionat și va sta lângă tine mai mult, în nici un caz nu pentru că iubitul ți-a spus că ai sânii prea mici sau picioarele prea groase (sau iubita că ai burta prea mare, există dietă și sport pentru toate acestea). Motivele greșite pot duce la rezultate nefericite, atât fizic, cât și emoțional.

Există o diferență între medicina estetică și chirurgia estetică?

Da. Medicina estetică este acea parte neinvazivă – sau minim-invazivă – a specialității mele. Aceste proceduri – injectabile, fire de lifting, lasere, peeling-uri, etc – sunt efectuate legal de chirurgi plasticieni și de medici dermatologi. Chirurgia estetică presupune utilizarea bisturiului, într-o sală de operație, cu o formă de anestezie, adică o intervenție chirurgicală, deci automat un chirurg plastician ca operator. Sintagma “medic estetician” este incorectă, deși din păcate se folosește des, inclusiv la case foarte mari.

ruxandra_sinescu
ruxandra_sinescu



Când vine la tine un pacient care nu are o problemă majoră, îi spui că trebuie să aibă încredere în sine așa cum e și încerci să-l faci să renunțe?

E o discuție foarte complexă. Cum definim “problemă majoră”? Ceva ce pentru mine e major, ție ti se poate părea minor, și invers. Dacă pacientul știe clar ce îl deranjează, nu are o listă nesfârșită de nemulțumiri legate de propriul corp (deci nimic care să indice o suferință dismorfică), are asteptări absolut realiste și motive corecte pentru a căuta o îmbunătățire, nu este rolul meu să îl fac să renunțe. Cât despre a încerca să îi dau încredere în sine așa cum e, îți mărturiesc onest că mi s-ar părea de-a dreptul condescendent. Eu, chirurg plastician, pot evalua clinic problema și pot decide dacă am o soluție de oferit. În condițiile în care constat că pacientul are o imagine de sine deformată, atunci da, încerc să îl îndrum la psiholog și refuz să îl tratez.


Te-ai confruntat cu ratări în cariera ta?

Desigur. Nu se poate altfel, din păcate, în niciun domeniu, cu atât mai puțin în medicină. Rata de succes de 100% nu există. Cine susține contrariul… nu îmi place să folosesc astfel de formulări de obicei, însă realitatea e că aceia mint cu bună-știință. Ideea este să transformi fiecare astfel de moment – nefericit și nedorit – într-o oportunitate de învățare. Cel mai bine învățăm din greșeli, la orice vârstă.

Care este prima întrebare pe care i-o adresezi unui pacient care intră în cabinetul de medicină estetică?

Este o discuție care începe întotdeauna cu motivul care l-a determinat să treacă pragul clinicii mele. Mă intereseaza să aflu ce nemulțumiri are, ce și-ar dori să schimbe. Este vorba despre percepția sa individuală asupra propriei imagini.


Ce trebuie să știe pacientul înainte de a se decide să facă o intervenție?

Foarte multe lucruri. În primul rând, dacă e realizabil ceea ce își dorește sau nu. Apoi, cât de repede obținem rezultatul final – oamenii își imaginează adesea rezultate instantanee, însă de cele mai multe ori avem de așteptat până la aspectul definitiv. Riscurile, efectele adverse, complicațiile. Durata perioadei de recuperare. Longevitatea rezultatului. Faptul că inclusiv intervențiile minim invazive au posibile complicații, unele extrem de grave.

Ce vor femeile să schimbe cel mai des? Dar bărbații?

Femeile își doresc de obicei un corp armonios, ceea ce poate cuprinde multe lucruri. Pentru față recurg de cele mai multe ori la proceduri minim invazive. Bărbații își doresc masă musculară solida – implanturi de pectoral sau de gambe, abdomen cu “pătrățele” și/sau chirurgia ginecomastiei – glanda mamară excesiv reprezentată. 

Vârsta celor care recurg la operații/intervenții e din ce în ce mai mică. Nu este necesară o maturitate totuși?

Desigur că e necesară. Însă permite-mi să îți pun și eu o întrebare: cine stabilește nivelul necesar de “maturitate”? Legea în țara noastra ne declară majori și apți de a ne hotărî soarta la 18 ani. Putem conduce mașina, putem să ne administrăm banii și proprietățile, putem bea alcool, putem vota!! de la 18 ani încolo. Cum s-a stabilit oare vârsta de 18 ani la noi ca vârstă de “majorat”? De ce 18 ani în România, 21 de ani în Statele Unite sau 16 ani în țările nordice? E o mare doză de arbitrar în aceste cifre, nu crezi? Și de ce să punem etichete strict pe baza vârstei? Prietena mea cea mai bună are aproape 50 de ani și ia câteodată niște decizii de viață mai neinspirate decât fiica mea de 17 ani. Problema nu e vârsta, în opinia mea, ci necesitatea acestor proceduri. Ca regulă generală, la 18-20-25 de ani nu avem nevoie de mare lucru, ne ajută mama-natură suficient. Dar sunt și excepții, așa că nu aș generaliza. Sunt câteva probleme genetice sau congenitale care pot fi și merită a fi rezolvate mai devreme. Este aceeași idee, de a ajunge să îți cunoști pacientul și să îi evaluezi în mod corect nevoile reale și bagajul emoțional.

Ar fi util ca un psiholog să fie de față în momentul consultației?

Mi se pare exagerat, voi fi sinceră cu tine. Avem psiholog alături când ne ducem la manichiură sau la coafor? Sau când depășim limita la “tras de fiare” în scopul de a ni se vedea mușchii din tricou? Un medic – chirurg plastician sau dermatolog – bine pregătit va putea întotdeauna să distingă între mentalul unui pacient care își dorește niște îmbunătățiri rezonabile și al altuia care “sare calul”. Să nu uităm că jurământul pe care îl depunem la absolvirea facultății de medicină spune clar: “să nu faci rău”. Îți garantez că toți profesioniștii în domeniu au un procent de pacienți pe care îi refuză și un alt procent pe care îi îndrumă la psiholog dacă li se pare necesar.


Ce motive invocă pacienții cel mai des?

Pacienții, după cum spuneam și mai devreme, își exprimă niște nemulțumiri și niște dorințe. De obicei este vorba despre dorința de a se simți mai bine cu ei înșiși. De cele mai multe ori știu precis ce îi nemulțumește și este vorba despre o problemă bine definită. Ca exemplu: o mamă care are trei copii, care face sport și mănâncă sănătos, dar care a rămas după sarcinile repetate cu un perete abdominal flasc și cu sânii căzuți. Sau un tânăr care suferă de ceea ce se cheamă “urechi decolate” – urechi foarte depărtate de cap – și care toată copilăria lui a suferit abuzuri emoționale din partea celorlalți copii din această cauză. Sau o altă tânară care s-a luptat toată adolescența cu acneea și care are niște cicatrici semnificative pe față pe care și le îneacă zilnic în kilograme de fard. Ce e nerezonabil în dorința de a rezolva aceste probleme? De ce nu ar avea dreptul să și le rezolve? De ce ar trebui noi, ca societate, să-i stigmatizăm pentru că vor și pot să își recapete corpul pe care l-au avut cu niște ani înainte – sau pur și simplu pentru ca vor să arate mai atrăgător? Sincer acum, dacă ar fi să putem alege dimineața ce vedem în oglindă – o față proaspătă și veselă sau una cu urmele trecerii anilor adânc brăzdate, crezi că ar fi cineva care să aleagă a doua variantă? Cu ce e atat de diferit față de niște vizite la cosmetică, la coafor, la manichiură sau la sport? O să îți împărtășesc o convingere fermă de-a mea: când vom ajunge să înțelegem și să acceptăm că fiecare din noi are dreptul la propriile angoase, când vizita într-o clinică de chirurgie plastică nu va mai fi privită în cel mai fericit caz ca un moft, în cel mai nefericit ca o infracțiune, când vom putea să vorbim despre tratamentele pe care ni le facem cu naturalețe, fără să ne expunem la judecata celor din jur, atunci vom constata că ne e mai ușor să ne învățăm copiii să aleagă fondul, nu forma, substanța, nu superficialul. Din păcate, mai e mult pânaâă departe, cel puțin în România.

Din punctul tău de vedere, când sunt depășite limitele unei solicitări rezonabile din partea unui pacient?

Atunci când nu mai respectăm normalul anatomic. Exemple: se caută acum – presiunea social media fiind covârșitoare – o formă anume de buze mărite cunoscute ca “Russian lips”, care distorsioneaza forma anatomică naturală. Din aceeași categorie fac parte “foxy eyes”, ochii foarte migdalați, asociați cu colțul extern al sprâncenei mult ridicat. Sau implanturile mamare excesiv de mari. Sau talia mult îngustată prin excizia de coaste. Și asa mai departe. De asemenea, pacienții care ajung să abuzeze de acest tip de intervenții, devenind “abonați” – își fac drum săptămânal în clinica chirurgului plastician. Sau pacienții care vin cu poza unei celebrități în mână și solicită să fie “transformați” în totalitate. Toate acestea sunt semnale grave de alarmă, indicând de cele mai multe ori o suferință de tip “body dismorfic disorder”, o imagine alterată asupra propriului corp.


Acestea fiind spuse, ce mai înseamnă frumusețea în era atâtor face apps?

Deși există reguli generale care ajută la a o defini, părerea mea e că frumusețea e în ochii privitorului. Ceea ce pentru tine e frumos, pentru altcineva poate fi neinteresant. E valabil pentru oricare dintre noi, femei și bărbați, pacienți și medici. Nu există rețete, e o chestiune personală. Sunt convinsă că fiecare din noi are trăsături unice și ele ne dau individualitate, de aceea nu agreez acest trend actual, rezultat în mare parte exact al aplicațiilor despre care pomeneai, de a ne uniformiza aspectul fizic. Eu, de exemplu, cred foarte mult în echilibru și în îmbunătățiri minimale, nu în transformări majore tip “extreme makeover”. Din punctul meu de vedere, frumusețea stă în detalii.

Luana Dăneț

Foto: arhiva personală Ruxandra Sinescu