Probabil ai aflat că drumețiile sunt cele mai eficiente pentru minte, trup și suflet, iar acum vrei să treci la treabă. Înainte de începe căutarea traseului, este bine să cunoști câteva lucruri pentru siguranța ta. În continuare vei găsi cele mai utile sfaturi de drumeție pentru începători.
S-ar putea ca pe unele să le știi sau să ți se pară logice în momentul în care le citești, însă este bine să faci o trecere în revistă înainte să pornești la drum. Până la urmă, suntem oameni, iar uitarea, așa cum a spus și Marius Tucă în podcastul Fain&Simplu face parte din ADN-ul nostru.
„Din păcate, avem un dat de a uita lucruri esențiale și de a nu învăța absolut nimic din ele.” – Marius Tucă
Prin urmare, fă-ți timp să bifezi lista de călătorie, s-ar putea să-ți mulțumești mai târziu. Cum? Nu ai o listă de drum? Ar fi bine să-ți iei ageda aproape și să te pui pe scris. Notează tot, de la cele mai evidente lucruri, cum ar fi rucsacul, la cele mai mici detalii, spre exemplu bateria externă. Iar dacă tot ai pixul în mână, notează și următoarele repede de drumeție.
4 sfaturi de drumeție pentru începători
Crește treptat distanța și altitudinea
În general, când se vorbește despre „drumeție pentru începători” toți experții spun în cor: AI RĂBDARE! Probabil ești tentat să sari câteva etape, doar știi să mergi de ani de zile. În mintea ta răspună doar gândul: „Ce poate fi atât de greu pe un traseu, doar merg, nu?”. Lucrurile nu sunt atât de simple și ușoare precum par. Din acest motiv încearcă să nu faci cea mai comună greșeală a începătorilor: „prea multe prea devreme”.
Pentru a evita orice tip de rănire, fă pași mici în această nouă aventură. Până la urmă, de ce să te grăbești? Ideea din spatele drumețiilor este conexiunea cu natura. Nu ești la maraton, așadar concentrează-te pe a aduna energie pozitivă, pe relaxare și eliberare. În timp, pe măsură ce abilitățile tale se îmbunătățesc poți crește nivelul de dificultate.
Adu-ți gustări și apă în plus
Cu siguranță te-ai gândit să-ți iei câteva provizii la tine, însă ai grijă să adaugi și ceva în plus. De regulă, oamenii care practică drumeția pentru prima dată (sau primele dăți) nu pot estima corect necesarul de hrană și hidratare. Este perfect normal! Tocmai din acest motiv, fii sigur că-ți pui mai mult „combustibil” în rucsac.
O regulă de bază bună este să aduci de două ori cantitatea de calorii de care ai nevoie pentru o zi. Tabletele de hidratare sunt, de asemenea, o modalitate excelentă de a reumple electroliții din mers!
Încearcă bețele de trekking
Pentru că oferă o stabilitate sporită și reduc presiunea asupra genunchilor, bețe de trekking sunt partenerul ideal în drumeție pentru începători. În plus, îți permit să faci și un antrenament pentru partea superioară a corpului! Reglează-ți perechea astfel încât să atingă solul atunci când cotul este la un unghi de 90 de grade.
Investește într-o pereche de încălțăminte specială
Drumețiile te expun la o varietate de terenuri, care pot fi dure pentru articulații, așa că este important să găsești perechea potrivită de încălțăminte. Căută o pereche cu tălpi robuste, cu o susținere bună a gleznelor și benzi de rulare care să-ți mențină stabil pe suprafețe alunecoase. Poate ți se va părea un moft sau o investiție nu tocmai necesară, însă nu este așa. Achiziționarea unor pantofi speciali de drumeție diminuează foarte mult riscul de accidentare.
Aceasta a fost lista noastră de tip „reamintire” privind drumețiile pe munte. Sperăm că ți-au fost utile și că te vor ajuta pe viitor. Reține că singuranța ta este prioritară, așadar nu fă rabat de la nimic! Ai răbdare și învață să te bucuri de beneficiile naturii în ritmul tău.