Excesele celorlalți pot avea un impact semnificativ asupra vieții noastre, perturbând echilibrul pe care ne străduim să îl menținem. Ele vin ca o ploaie rece și neașteptată care strică picnicul vieții. Imaginează-ți doar şuvoiul de imagini de pe rețelele de socializare: petreceri nebunești, vacanțe exotice, mașini de lux, haine scumpe, case din cele mai cochete, oameni permanent fericiți, neatinși parcă de greutățile vieții. E ca un tsunami de bunăstare care te poate face să te simți ușor frustrat, invidios sau copleșit de presiunea de a te conforma unor standarde nerealiste.
De ce excesele celorlalți te împiedică să trăiești în echilibru?
Suntem emoție înainte de orice:
Imaginează-ți că ești acasă și te relaxezi pe canapea cu o carte bună. Fără să realizezi schimbarea, te trezești că telefonul a înlocuit de mult cartea, iar tu navighezi de zor pe instagram. Vezi influenceri cum își etalează garderoba extravagantă sau un cuplu care își petrece vacanța pe o insulă paradisiacă, în timp ce tu abia îți permiți o escapadă la munte. Inevitabil pot apărea emoții negative în interiorul tău. Observând excesele celorlalți te poți simți inferior, frustrat, invidios sau nemulțumit de propria ta viață.
Cedăm presiunii sociale:
Excesele pot crea o presiune socială enormă, forțându-te să te conformezi unor standarde nerealiste. Gândește-te la presiunea de a ține pasul cu tendințele, de a avea cele mai noi gadgeturi sau de a participa la evenimente costisitoare. Te poți simți obligat să cheltuiești o grămadă de bani, chiar dacă acest lucru ne pune în dificultate financiară, să adopți un stil de viață nesănătos sau să te implici în comportamente riscante doar pentru a fi acceptat sau admirat. Sau presiunea de a avea un corp perfect, de a te încadra în așa zisele standarde de frumusețe. Poți ajunge să adopți diete nesănătoase sau să te supui unor intervenții chirurgicale riscante, lucruri care pot duce la tulburări alimentare, depresie și alte probleme de sănătate mintală.
Avem teama de a fi lăsați în urmă:
Excesele pot crea o iluzie a succesului sau a fericirii prin intermediul rețelelor sociale, a mass-media și a altor canale de comunicare. Atunci când vedem pe alții expunând constant o viață plină de călătorii exotice, petreceri extravagante, realizări profesionale uimitoare, ne putem simți tentați să credem că aceasta este singura cale către o viață fericită. Această comparație constantă poate declanșa o teamă de a fi lăsat în urmă, de a nu fi suficient de bun, de a rata oportunități importante.
Ne lăsăm distrași:
Excesele pot fi o distragere a atenției de la propriile obiective și priorități. Atunci când ești preocupat de comportamentul excesiv al altora, poate fi dificil să te concentrezi pe propriile planuri și aspirații. De exemplu, dacă un coleg de muncă este mereu bârfitor sau dramatic, te-ai putea trezi petrecând timp și energie ghidându-te pe drama lor, în loc să te concentrezi pe propria ta muncă.
Impactul asupra relațiilor:
Cum te-ai simți dacă partenerul tău ar câștiga mult mai mult decât tine, ar fi obsedat de achiziții scumpe, mereu nemulțumit de ceea ce are și mereu în căutarea a ceva mai bun. Schimbă imaginea lui cu cea a prietenului sau prietenei tale bune, cu colegul de birou care stă în fața ta sau unul din membrii familiei. Probabil comparația s-a instalat deja comod în mintea ta, iar sentimentele de invidie sau gelozie și-au făcut și ele apariția. Excesele pot afecta negativ relațiile interpersonale, generând tensiuni și certuri.
Este important să reții că echilibrul este un concept subiectiv. Ceea ce este echilibrat pentru o persoană poate fi dezechilibrat pentru alta. Este important să te concentrezi pe ceea ce este important pentru tine și să nu te compari cu ceilalți.
Iată câteva sfaturi pentru a menține echilibrul în viața ta:
Fii conștientient de propriile valori:
Ce este important pentru tine? Ce te face fericit? De exemplu, dacă valorizezi experiențele mai mult decât bunurile materiale, te vei concentra pe călătorii și aventuri, în loc să cumperi haine scumpe. Poți face o listă cu valorile tale personale și o poți revedea periodic pentru a te menține pe drumul cel bun. E important să îți definești propriile valori și să te concentrezi pe ceea ce este important pentru tine, în loc să te compari cu ceilalți
Citește și:
- Descoperă-ți valorile personale și învață să le respecți
- Cum îți pot proteja limitele sănătoase valorile
Fii recunoscător:
Concentrează-te pe lucrurile bune din viața ta. Aprecierea pentru ceea ce ai te ajută să te concentrezi pe aspectele pozitive ale vieții și să eviți invidia și frustrarea. Poți practica recunoștința prin a ține un jurnal zilnic în care notezi trei lucruri pentru care ești recunoscător. Sau poți pur și simplu să spui “mulțumesc” celor din jur pentru ceea ce fac pentru tine.
Citește și:
- De ce contează atât de mult să fii recunoscător
- Exprimarea recunoștinței: 10 idei de pus în practică
Acceptă-te așa cum ești:
Nu ești perfect și nu trebuie să fii. Toți avem defecte, slăbiciuni și greșeli. Este important să ne acceptăm așa cum suntem, cu calitățile și defectele noastre. Și să ne concentrăm pe dezvoltarea personală, în loc să ne comparăm cu alții. De asemenea, nu te grăbi să atingi anumite obiective sau să urmezi un anumit tipar. Respectă-ți propriul ritm și bucură-te de călătorie, nu doar de destinație. Iar în drumul tău, caută să nu te critici. Alege să te ierți pentru greșeli și să te apreciezi pentru reușitele tale.
Stabilește limitele clare:
Ce ești și nu ești dispus să faci? E esențial să stabilești limite sănătoase în relațiile cu ceilalți și să eviți presiunea de a te conforma standardelor nerealiste. Poți învăța să spui “nu” politicos invitațiilor la evenimente costisitoare, să îți exprimi dezacordul cu anumite opinii sau să alegi să petreci timp cu oameni care te apreciază pentru cine ești.
Cere ajutor:
Dacă te simți copleșit de excesele celor din jur, nu ezita să ceri ajutor! Fie că mergi la un prieten, un membru al familiei, un terapeut, sau un alt profesionist, important este să începi să vorbești.
Citește și:
- Specialiști pentru minte: Psiholog, psihoterapeut sau psihiatru, cum se diferențiază?
- Cum să-ți găsești terapeutul potrivit: 10 Sfaturi utile
- Diferența dintre terapeut și prietena cea mai bună
Excesele celorlalți pot fi o sursă de perturbare a echilibrului vieții. Cu toate acestea, prin conștientizare, recunoștință și stabilirea unor limite sănătoase ne putem proteja de influențele negative. Mai mult, ne putem construi o viață echilibrată și armonioasă.
Mădălina Costache