Uneori poate fi dificil să faci diferența dintre îngrijorare și anxietate. Mulți oameni când trăiesc un sentiment de neliniște se gândesc că poate suferă de anxietate. Inima începe să le bată cu putere și panica se instalează confortabil în mintea lor. Este normal să îți fie teamă, însă înainte de a sării la concluzii, este bine să știi ce le deosebește.
Diferența dintre îngrijorare și anxietate
1. Îngrijorarea poate fi rațională, în timp ce anxietatea nu
Să ne gândim la o situație de zi cu zi. Mergi la muncă și ceva te neliniștește. Dacă se întâmplă un accident de mașină pe drum? Cu o zi în urmă ai văzut cu ochii tăi cum s-a petrecut unul pe strada de lângă casa ta. O să întârzi la birou pentru că accidentele provoacă întârziere în trafic.
Această îngrijorare este prinsă de rațiune. Ce înseamnă asta? Mintea ta a observat un eveniment, l-a analizat și pe baza lui s-au creat legături. Diferența dintre îngrijorare și anxietate este faptul că prima dintre ele este trecătoare. A doua zi când mergi spre birou este foarte probabil să nu-ți mai treacă prin cap aceste gânduri.
Dacă anxietatea ar face parte din viața ta, ai gândi că ceva rău o să se întâmple în fiecare situație. Același accident de mașină s-ar putea transforma în gânduri precum: „o să întârzi și o să mă dea afară” sau „dacă sunt eu victima următorului accident?”. Panica vine peste tine, iar gândurile raționale nu mai își găsesc locul în mintea ta.
2. Îngrijorarea nu te afectează fizic, anxietatea da
Un alt lucru de analizat atunci când facem diferența dintre îngrijorare și anxietate sunt simptomele fizice. Ce face corpul tău atunci când una dintre ele se activează?
În cazul îngrijorării, cel mult vei simții un gol în stomac, care adesea trece rapid. Dacă vorbim de anxietate, atunci avem o listă mai lungă de reacții. Din păcate, oamenii anxioși au parte de grețuri, tremurături, senzația de slăbiciune, inima le bate cu putere și multe altele.
3. Îngrijorarea este planificată, anxietatea nu
Probabil îți sună ciudat cuvântul „planificată”. Cum adică? Nu îmi pun în program: luni, la ora 5:20 o să-mi fac griji. Nu despre asta este vorba, ci mai degrabă despre faptul că îngrijorarea apare pentru un eveniment din viitor.
Să spunem că săptămâna viitoare trebuie să prezinți un proiect nou în fața șefului și a colegilor tăi. Este normal ca grijile să apară. Dacă mă bâlbâi sau uit să spun ceva important? De multe ori îngrijorarea poate aduce lucruri bune în viața ta, de exemplu te poate motiva să te pregătești mai bine.
Anxietatea în schimb nu poate fi planificată. Ea poate apărea de nicăieri și poate duce la gânduri negative. Dacă ne gândim la prezentarea menținată mai sus, chiar și după ore în șir de pregătire, tot te simți nepregătit. Repeți în fața oglinzi, vezi că ai punctat tot ce era pe listă, fără să te încurci sau să-ți tremure vocea și totuși sentimentul de nesiguranță este încă prezent.
4. Îngrijorarea trece, anxietatea nu
Grijile trec până la urmă, uneori mai rapid decât ai crede. Anxietatea însă poate să nu-și găsească leac.
Să spunem că te simți îngrijorat pentru că nu vei ajunge la timp la întâlnire. Pui alarma mai devreme decât de obicei, iar grijile s-au terminat. Eventual, pentru mai multă siguranță, alegi să pui două sau trei alarme. După te bagi în pat liniștit.
Dacă ai anxietate cel mai probabil nu vei reuși să dormi de teama că alarmele nu vor suna. Apoi, chiar dacă te trezești la timp, gândurile tale vor merge în direcții nefavorabile ție. Ai putea gândi că un accident o să se întâmple pe drum și nu vei ajunge sau că pierzi autobuzul.
5. Îngrijorarea nu-ți afectează de obicei viața de zi cu zi, anxietatea da
Oamenii care suferă de anxieatate nu duc o viață prea ușoară. Gândurile rele le afectează activitatea de zi cu zi și nu pot lua decizii bune pentru ei. De exemplu, un om anxios poate avea frică de microbi, iar asta să-l împiedice să lucreze într-o clădire de birouri.
Mulți oameni își fac griji că se vor îmbolnăvi, dar nu se opresc din a participa la diverse activități. De cele mai multe ori apelează la câteva măsuri de protecție precum spălatul mâinilor sau folosirea unui dezinfectant. Aceștia nu lasă teama să îi împiedice să lucreze sau să intre în relații noi.