Ikigai (ee-key-guy) este un concept japonez care combină termenii iki, care înseamnă „viu” sau „viață” și gai, care înseamnă „beneficiu” sau „merit”. Atunci când sunt combinați, acești termeni înseamnă ceea ce dă vieții tale valoare, sens sau scop.
Așadar, dacă vrei să afli cum te poate ajuta „Ikigai” să-ți descoperi sensul vieții, rămâi alături de noi până la final. Vom povesti în rândurile ce urmează cum a luat naștere acest concept și care sunt pilonii pe baza cărora poți merge spre scopul tău.
Ce este conceptul japonez Ikigai?
Se spune că ikigai a evoluat de la principiile de bază ale sănătății și bunăstării medicinei tradiționale japoneze. Această tradiție medicală susține că bunăstarea fizică este afectată de sănătatea mentală, emoțională și de scopul pe care îl ai în viață.
Psihologul japonez Michiko Kumano a spus că ikigai este o stare de bine care apare din devotamentul față de activitățile care îți aduc bucurie, un sentiment de împlinire.
Michiko mai deosebește ikigai de plăcerea tranzitorie și îl aliniază cu eudaimonia – sensul grecesc antic al unei vieți bine trăite, care duce la cea mai înaltă și mai durabilă formă de fericire.
Ikigai rezonează, de asemenea, cu accentul pus de Terapia cognitiv-comportamentală asupra activităților care produc plăcere și un sentiment de stăpânire, în special ca o modalitate de a atenua tulburarea depresivă.
Ken Mogi, neurolog și autor al cărții „Awakening Your Ikigai”, spune că acest concept este unul antic și familiar pentru japonezi. O filozofie de viață care poate fi tradusă simplu: „un motiv pentru a te trezi dimineața” sau „trezirea cu bucurie”.
Ikigai – Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită
Ikigai apare, de asemenea, legat de conceptul de flux, așa cum este descris în lucrarea psihologului maghiar-american Mihaly Csikszentmihalyi. Pentru Csikszentmihalyi, fluxul are loc atunci când te afli în „zona” ta.
Fluxul este un șir de „cele mai bune momente” sau momente în care suntem cei mai buni. Acestea „au loc de obicei atunci când corpul sau mintea unei persoane este întinsă până la limita sa, într-un efort voluntar de a realiza ceva dificil și util” (Csikszentmihalyi, 1990).
Fluxul are loc atunci când faci în mod constant ceva ce îți place și la care ești bun. Asta cu posibilul beneficiu adăugat de a aduce valoare vieților altora. Într-un astfel de caz, fluxul poate fi văzut ca în ton cu ikigaiul tău. Sau cu activitățile care dau sens și scop vieții tale.
Este important de reținut că ikigai nu se referă doar la scopul personal și la împlinirea în viață. El include binele și bunăstarea celorlalți. Menționăm asta pentru că, de-a lungul timpului, acesta a căpătat nenumărate modificări de sens. Cu toate acestea, acest conccept se rezumă la a-ți descoperi sensul în viață contribuind în același timp la binele celorlalți.
Toți avem un „IKIGAI”
Se spune că toată lumea are un „ikigai”. Toți avem intersecția noastră particulară între pasiune, talent și potențial de a beneficia pe alții. Este doar o chestie de timp până îl găsești. Călătoria către ikigai necesită timp, auto-reflecție profundă și efort. Însă este una pe care o putem face cu toții și care merită.
Dacă vrei să începi acest drum, ai nevoie de o mini hartă și surpriză, avem pentru tine cele patru indicatoare cheie. Vorbim despre:
- Ce iubești
- La ce ești bun
- De ce are nevoie lumea
- Pentru ce poți fi plătit
Doar găsind intersecția dintre cele patru știi că ești aproape de sensul vieții tale.
Cum știi dacă ești într-unul dintre cele patru ceruri? Hai să descoperim împreună la ce se referă fiecare.
Adori asta
Această sferă include ceea ce facem care ne aduce cea mai mare bucurie în viață și ne face să ne simțim cei mai vii și împliniți. Ceea ce ne place în acest sens ar putea fi scrisul de poezie, alpinismul, citirea romanelor istorice, etc.
Ceea ce este important este să ne permitem să ne gândim profund la ceea ce iubim, fără să ne preocupăm dacă suntem buni la asta, dacă lumea are nevoie de el sau dacă putem fi plătiți pentru asta.
Ești grozav la asta
Această sferă cuprinde talente sau capacități, indiferent dacă ești sau nu pasionat de ele. Și totodată, dacă lumea are nevoie de ele sau dacă poți fi plătit pentru ele.
Această sferă include toate acele activități la care ești deosebit de bun. Și prin asta ne referim la abilitățile pe care le-ai învățat, hobby-urile pe care le-ai urmărit, talentele pe care le-ai demonstrat încă de la o vârstă fragedă etc. , fiind empatic, vorbind în public, sport, pictură, etc.
Lumea are nevoie
„Lumea” de aici ar putea fi umanitatea în ansamblu, o comunitate mică cu care ești în legătură sau orice altceva între ele. Ceea ce are nevoie lumea poate fi bazat pe impresiile tale sau nevoile exprimate de alții.
Acest domeniu al ikigai se conectează cel mai explicit cu alți oameni și le face bine, dincolo de propriile nevoi.
Ești plătit pentru asta
Această bucățică se referă și ea la lume sau la societate în general, însă ușor diferit. Prin faptul că implică ceea ce altcineva este dispus să plătească. S-ar putea să fii pasionat de fotografie, dar asta nu înseamnă neapărat că poți obține și venituri.
Dacă poți fi plătit pentru pasiunile sau talentele tale depinde de factori precum:
- starea economiei
- dacă pasiunile/talentele tale sunt solicitate
- câți alți oameni pot oferi ceea ce poți tu, etc.
Atenție! De remarcat faptul că:
- La intersecția dintre ceea ce iubești și acelea la care ești bun se află pasiunea ta.
- Intersecția dintre ceea ce iubești și acelea de care are nevoie lumea este misiunea ta.
- La intersecția dintre ceea ce are nevoie lumea și pentru ce poți fi plătit se află vocația ta.
- Intersecția dintre ceea ce ești bun și pentru ce poți fi plătit este profesia ta.
Gânduri de final
De multe ori, ne lăsăm distrași de ceea ce se află în afara noastră și ne pierdem direcția, bucuria și dorința de a fi. Acum, având această mini hartă spre cea mai înaltă și mai durabilă formă de fericire, cum spunea Michiko, poate vom ajunge mai curând să trăim liberi scopul vieții noastre.
Dacă vrei să afli mai multe despre cei patru indicatori cheie, îți sugerăm să ai puțină răbdare. Vom reveni curând cu un nou articol care va cuprinde o serie de întrebări punctuale care te vor ajuta în călătoria ta spre sensul vieții, oferindu-ți răspunsurile îndelung căutate.
Mădălina Costache