Cum învățăm lucruri? Cum putem face schimbarea? Dacă am făcut-o o dată, de ce ne trezim că ne întoarcem la vechile obiceiuri? Poate că primul lucru de înțeles este modul în care creierul nostru creează memorie. Este important să înțelegeți elementele de bază ale memoriei pentru a înțelege învățarea și schimbarea astfel încât să vedem care sun beneficiile repetiției și ale practicii.
Informațiile vin prin simțurile noastre, prin urechi, ochi, piele, nas sau papilele gustative. Aceste informații sunt direcționate fie prin drumul mic – amigdala (centrul nostru de stocare a memoriei emoționale), fie prin drumul mare – cortexul hipocampus (centrul nostru de stocare a memoriei). Odată ce informația intră, are nevoie de pentru să fie codificată adică, trebuie să fie „scrisă” într-o limbă pe care creierul o înțelege, astfel încât să poată fi stocată și amintită.
Memoria pe termen scurt și memoria pe termen lung
Memoria pe termen scurt, sau ceea ce se mai numește „memoria de lucru”, este zona de stocare în care informațiile rămân atunci când intră prima dată. Cineva ne spune numărul de telefon și îl repetăm înapoi păstrând-o în memoria de lucru. După o scurtă vreme, uităm ce am repetat, dacă nu înregistrăm numărul în agenda telefonului sau dacă nu-l scriem pe foaie.
Imaginează-ți că ai o tablă în minte pe care o mâzgălești cu informațiile primite. La un moment dat, tabla se umple, iar tu faci ce ai învățat la școală. Uzi buretele cu apă și ștergi ce ai notat. Cum altfel să poți scrie în continuare, nu?
Memoria pe termen scurt durează câteva minute spre deosebire de memoria pe termen lung care poate dura zile, săptămâni, ani sau pentru totdeauna. Dacă memoria pe termen scurt este asemeni unei table, memoria pe termen lung seamănă mai mult ca un jurnal. Ce vrei să ții mai mult alături de tine, ajunge în agenda imaginară.
Cum se mută informația din memoria pe termen scurt în memoria pe termen lung?
Există doar trei moduri prin care informația poate trece de la memoria pe termen scurt la memoria pe termen lung: urgență, repetiție sau asociere.
1. Urgența
Odată cu eliberarea hormonilor de stres, urgența creează o spălare puternică de substanțe chimice care întărește legătura dintre neuroni sau sinapse. Urgența determină, de asemenea, cum și unde creierul codifică informațiile în memoria pe termen lung. Urgența poate crea o memorie de lungă durată după o singură expunere la o amenințare, amigdala păstrând acea memorie pentru o viață întreagă. Cu toate acestea, codificarea sau etichetarea evenimentului (capacitatea de a reaminti sau de a recupera memoria) poate fi supărătoare și nu controlată conștient, astfel încât informațiile sunt stocate emoțional, mai degrabă decât narativ. Poți să treci pe acolo unde ai avut accidentul de mașină și să fii îngrijorat, chiar dacă nu ai o amintire conștientă a evenimentului.
2. Practica
Repetiția este cel mai comun instrument de învățare. Toată lumea a memorat fapte sau cuvinte din vocabular repetându-le, iar unii au îmbunătățit loviturile libere la baschet sau au învățat să cânte la pian prin practică. Repetiția creează memorie pe termen lung prin declanșarea sau activarea interacțiunilor chimice puternice la sinapsa neuronului tău (unde neuronii se conectează la alți neuroni). Învățarea, atât implicită (cum ar fi legarea pantofilor), cât și explicită (tabelele de înmulțire) se bazează pe repetiție. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care este atât de greu să faci schimbarea comportamentului, pentru că noul comportament trebuie repetat mult timp, iar vechiul comportament trebuie ținut sub control. Doar așa ajungem să vedem beneficiile repetiției.
3. Asocierea
Asocierea este capacitatea unei informații de a accesa o conexiune neuronală care există deja. Este echivalent cu a avea deja un folder de fișiere în care să intre noua învățare. De exemplu, citește cu voce tare o listă de zece numere, apoi spunele fără să te uiți pe hârtie. Pare o sarcină dificilă, nu? Gândește-te, dacă cele zece numere s-ar întâmpla să fie și numărul tău de telefon, atunci sarcina ar fi ușoară. Dacă ai fi întrebat despre ele un an mai târziu, ai putea totuși să ți le amintești pentru că făceau deja parte dintr-o versiune anterioară a conexiunii neuronale.
Toate aceste trei metode afectează neuronii sau sinapsele în moduri similare. Stimularea la urgență, repetiție sau asociere va crea de fapt noi proteine în interiorul neuronului tău. La nivelul sinapsei este creată o proteină care se autoperpetuează, care menține conexiunea între neuroni. Aceasta se autoperpetuează pe o lungă durată și se întărește odată cu repetiția. Prin procesul proteic, creează și o nouă creștere terminală sinaptică pentru a crește conexiunea. Adică se adaugă o altă ramură în arborele său pentru a întări și a crește rețeaua. Deci, repetiția crește de fapt rețeaua neuronală a creierului.
Gânduri de final
Așadar, cu rare excepții, repetiția este singura opțiune reală pentru învățare, dezvățare și reînvățare. Totul ar trebui să fie făcut în 3 pași simpli, sau poate 5, dar nu 100. Suntem proiectați să învățăm prin practică. Cât de amuzant ar suna să spui: „Cântă la violoncel la fel ca Yo-Yo Ma în 3 pași simpli!”. Ar fi absurd. Muzicienii de elită au nevoie de aproximativ 15 ani de practică pentru a deveni artiștii care sunt.
Determinarea cu ceea ce încerci să înveți, încercând să dezveți sau să reînveți poate dura mult timp. Este în regulă. Este modul în care am fost proiectați să învățăm. Și propriile noastre simfonii interne merită practica și timpul necesar. Beneficiile repetiției vor apărea la un moment dat. Trebuie doar să avem răbdare.