Site icon Fain si Simplu

5 calități cheie ale unui antreprenor de succes

Ești gata să treci la următorul nivel? Vrei să avansezi de la angajat sau freelancer la poziția de antreprenor? Felicitări, deja ai atins una dintre cele mai importante calități ale unui antreprenor de succes.

Dacă vrei să afli mai multe despre abilitățile cheie ale oamenilor care au făcut istorie în lumea antreprenoriatului, ia-ți timp și citește articolul integral. Descoperă câte din calitățile unui antreprenor de top le bifezi cu ușurință și unde mai ai nevoie de antrenament.

Povestea unui antreprenor de succes din România

Înainte de enumerarea celor mai importante calități pe care trebuie să le aibă un om de afaceri pentru a atinge succesul mult visat, îți prezentăm povestea unui antreprenor român care a ajuns să facă o avere din statul degeaba. Exact! Ai citit bine. Cristian Brînză, căci despre el este vorba, a reușit să-și atingă cel mai mare vis și anume: să construiască un loc în care TOATĂ LUMEA STĂ DEGEABA.

Poate îți pare absurd, însă este adevărat. În Comarnic, Cristian a ridicat cel mai mare resort de case modulare din România, un loc de poveste, foarte instagramabil, care se bucură de un succes enorm.

De ce îți aducem această poveste în atenție?

Vrem să știi că orice idee ai, indiferent de cât de absurdă sau ciudată pare în ochii celorlalți, este perfectă și merită să depui tot efortul pentru a o transforma în realitate. Dacă privești în interiorul tău, iar asta te împlinește cum nimic altceva nu o face, ambalează motoarele și începe! Privește înainte și fă zilnic pași spre implementarea planului de afaceri, fără să ții cont de părerile celor din jur.

“Eu efectiv vedeam cel mai frumos lucru din viața mea, terenul ăla, și când m-am pus cu părinții și cu soția și așa se uitau la mine și spuneau: mm, da e ok”– Cristian Brînză, fondator Moon Village

De multe ori, prietenii sau familia s-ar putea să nu-ți ofere feedback-ul potrivit. Ca să înțelegi mai bine de ce spunem asta, îți lăsăm o scutră întâmplare din viața antreprenorului Cristan Brînză:

„Pe Pinterest mi-a apărut zona asta de case și nu știu dacă știi, dar sunt foarte mulți oameni pasionați de tiny house. M-am dus țintă, am cumpărat două căsuțe, le-am pus pe un teren pe undeva, la cineva acasă. Apoi au venit prieteni de-ai mei, constructori: bă, dar se mișcă casa, clienții spuneau: Bă, da ce mișto că se mișcă un pic casa. Adică un lucru care pare nasol, e mișto.”

Sursa: moon.ro

5 calități cheie ale unui antreprenor de succes

Afacerile sunt o artă și nu toată lumea știe să stăpânească această artă. Unii oameni au calitățile înnăscute de a fi un antreprenor de succes, iar alții lucrează pentru a dezvolta aceste calități.

Indiferent care dintre aceste descrieri ți se potrivește cel mai bine, toată lumea poate beneficia de îmbunătățirea acestor caracteristici importante.

Iată primele cinci calități ale unui antreprenor de succes:

1. Motivație și pasiune

Nu poți realiza nimic măreț dacă nu ai pasiunea în sânge pentru acel obicetiv.

Ca rezultat al acestei pasiuni absolute, motivația începe să lucreze în mintea unui antreprenor pe măsură ce acesta își asumă noi sarcini și învață lucruri noi pentru a atinge acest obiectiv.

Motivația face să curgă sângele, ajutând un antreprenor să-și păstreze speranța și să depășească obstacolele pe măsură ce avansează spre obiectiv. Acesta este motivul pentru care un antreprenor de succes este pasionat și motivat într-un comportament complet nou.

„Pur și simplu m-a luat pasiunea asta pentru tiny house. Dar eu sunt un om care acționeaz, adică pasiunea-pasiune, dar hai să mergem să le cumpărăm. Habar n-aveam nimic despre domeniul ăsta, nu eram nici constructor, nici arhitect, nu știam, zero!” – Cristian Brînză, fondator Moon Village

Dacă luăm exemplul lui Cristian, pasiunea și motivația se simt de la prima interacțiune cu acesta. Mihai Morar o poate confirma fără să clipească. Urmărește podcastul integral și vei înțelege mult mai bine de ce.

2. Autodisciplina

Aceasta este una dintre cele mai esențiale caracteristici ale unui antreprenor de succes.

Dacă un antreprenor este capabil să îndeplinească sarcini esențiale (fie că se simte în măsură sau nu), atunci va putea obține tot ceea ce-și dorește.

Autodisciplina înseamnă practic să-ți stăpânești sinele interior și emoțiile pentru a genera un sentiment de responsabilitate. Astfel vei duce sarcinile la bun sfârșit în timpul stabilit.

3. Abilitatea de a-și asuma riscuri

„Primul lucru de care ai mare nevoie în business este curajul, dar curajul înseamnă să nu ai frică.” – Cristian Brînză

Antreprenoriatul înseamnă asumarea riscurilor, prin urmare ai nevoie de curaj. Mulți oameni care au pornit pe această cale au capacitatea de a-și asuma riscuri mai mari pentru a obține succesul în afaceri. Atenție însă, nu toți cei care își asumă riscuri sunt antreprenori de succes. De ce spunem asta? Un antreprenor de succes știe când să își asume riscuri și ce riscuri vor fi benefice sau dăunătoare pentru companie sau pentru el însuși.

„În decembrie, am făcut pasul și am vândut din business și am rămas cu 25%.” – Cristian Brînză, fondator Moon Village

Ce spune astăzi antreprenorul român despre această decizie? Răspunsul îl găsești doar dacă urmărești întreaga conversație.

Deși majoritatea oamenilor de afaceri cunosc valoarea planificărilor, în special a planului B (pentru cazuri de urgență), nu toți pun în parctică teoria. Ai grijă la acest aspect, dacă vrei să ajungi pe culmile succesului în domeniul tău de activitate.

4. Gândire creativă

Un antreprenor de succes are o gânditoare creativă. Ce înseamnă asta? Au o mulțime de idei care le curg constant prin minte. Această abilitate drastică de a se gândi la o gamă largă de idei noi ajută un antreprenor să inițieze diferite tipuri de afaceri într-un mod unic, creativ.

„Eu tot timplul mi-am dorit un loc, unde să stai degeaba. Nu te uiți pe telefon, nu faci nimic, stai degeaba. Închizi telefonul, auzi păsărele și gata, ți-ai oprit mintea.

Toată lumea se promovează hai să facem hiking, hai să facem una, alta.. ba nu, nu vreau, eu vreau să stau efectiv. Eu vreau să stau degeaba.” – Cristian Brînză, fondator Moon Village

Și asta a făcut! De la gând, la fapte. Și așa a creat un loc special în care oamenii vin ca să stea. Cât de faină, simplă și creativă este ideea?

Nu-ți imagina că Moon Village a prins viață cu un antreprenor care a stat într-un loc și a așteptat. Din contră! El a lucrat foarte mult până ce visul i-a devenit realitate. Astăzi se poate bucura de priveliște liniștit, însă lucrul continuă. Cam asta este viața unui antreprenor de succes.

5. Perseverență

Aceasta este una dintre calitățile de bază ale unui om de afaceri prosper. În lipsa ei, orice mic obstacol poate deveni factorul deciziv care pune business-ul la pământ.

Orice antreprenor, fie el cu experiență sau fără, se va confrunta cu eșecuri sau momente de criză. Acesta este punctul în care doar cei ce au perseverența bifată în lista lor de calități vor putea găsi drumul spre ieșire.

Acestea au fost cele cinci calități cheie ale unui antreprenor de succes. Câte ai bifat din listă și la câte mai ai de lucrat? Notează-ți concluzia, s-ar putea să-ți fie de ajutor în călătoria de durată la care ai pornit.

Exit mobile version