Dacă stai acasă și ești în căutarea unor activități perfecte pentru un weekend relaxant, ai ajuns în locul potrivit. Îți propunem o serie de 10 activități simple, dar care îți vor aduce bucurie, te vor ajuta să îți reîncarci bateriile, iar unele dintre ele – și să te conectezi la tine.
Nu uita că poți privi sfârșitul de săptămână și ca pe o oportunitate de a-ți conștientiza și analiza mai bine, în tihnă, emoțiile, mai ales dacă ai trecut printr-o perioadă aglomerată, în care totul s-a desfășurat pe repede-înainte.
Bucură-te de activitatea ta creativă preferată sau încearcă una nouă
Fie că îți place să compui poezii, să scrii proze scurte, să pictezi, să faci origami, să desenezi, dar nu ai mai apucat să te bucuri de hobby-ul tău de ceva vreme, îți sugerăm să-i dedici un loc prioritar măcar la sfârșit de săptămână.
Nici nu contează că nu ai mai scris, desenat, pictat, cântat (sau orice altceva) de câteva luni sau poate chiar ani. Nu este niciodată prea târziu să te reapuci de o activitate creativă care te face să zâmbești și te ajută să intri în starea de flow.
Te tentează să încerci o activitate creativă nouă, dar ți-a fost teamă că nu te-ai pricepe suficient de bine sau nu a fost o prioritate pentru tine până acum? Apucă-te de ea, pur și simplu, într-o zi de sâmbătă sau duminică. Poate că nu vor ieși lucrurile bine din prima, dar hei – dacă îți aduce bucurie ceea ce faci și îți dorești să evoluezi, cu siguranță vei avansa.
Explorează orașul
Poate că ai călătorit într-o mulțime de locuri fascinante până acum. Poate că ai vizitat cele mai frumoase insule din Grecia sau cele mai frumoase sate cu povești din România.
Dar cât de bine îți cunoști orașul? Cât de mult l-ai explorat până acum? Ai vizitat toate obiectivele?
S-ar putea să te surprindă cât de multe lucruri noi poți descoperi atunci când iei orașul la pas. Și, chiar dacă nu descoperi musai lucruri și locuri noi, s-ar putea să le privești cu alți ochi pe cele pe care le-ai văzut de nenumărate ori până acum, dar cărora nu le-ai acordat, poate, prea multă atenție, din cauză că te grăbeai spre birou sau că te preocupau cu totul alte gânduri.
Poate că o plimbare pe jos, făcută în tihnă, se va transforma într-o oportunitate grozavă de a admira, de pildă, frumusețea arhitecturală.
Meditează și conectează-te la tine
Sesiunile de meditație sunt un bun prilej de conectare la noi înșine – conectare, de altfel, atât de necesară pentru conștientizarea emoțiilor și pentru crearea, în timp, a unei relații armonioase cu sinele. Dacă ești novice în acest domeniu, poți încerca meditația ghidată.
Ca să te apuci de meditație acasă și să ajungi să te bucuri, treptat, de beneficiile sale, nu ai nevoie decât de dorința de a te conecta cu adevărat la tine și la emoțiile tale și, eventual, de o salteluță pentru yoga. Sigur, poți încerca și cursurile de meditație de grup, dacă simți că sunt potrivite pentru tine.
Organizează un maraton de filme acasă
Dacă s-au adunat în wishlistul tău recomandări de filme pe care ai tot vrut să le vezi, dar, din diferite motive, încă nu ai apucat, ai putea să organizezi, la finalul săptămânii, un maraton de filme acasă.
Este o activitate de care te poți bucura fie doar tu cu tine, fie alături de cineva drag, care îți împărtășește gusturile cinematografice și cu care poți să discuți deschis pe marginea lucrurilor văzute.
Bucură-te de un maraton de lectură
Ai pe noptieră un teanc de cărți care așteaptă să fie citite? Poate că nu vei reuși să le citești pe toate într-un singur weekend, mai ales dacă sunt multe și destul de stufoase, însă poți începe cu cele care te atrag cel mai mult și de care simți că ai nevoie acum în viața ta.
Așază-te confortabil în colțul tău de relaxare din casă și, dacă simți, fă-ți un ceai, o cafea, o limonadă sau orice altceva care îți răsfață simțurile, pune-ți muzica preferată în surdină (s-ar putea să ajute pentru crearea atmosferei) și începe maratonul de lectură.
Ascultă podcast-uri
Ai tot bifat în ultima vreme o mulțime de podcast-uri pe teme care te interesează, însă, ori de câte ori ai vrut să te apuci de ele, a intervenit altceva? Dă-ți răgazul, măcar la sfârșit de săptămână, să le asculți în tihnă, să reflectezi asupra lucrurilor auzite și, de ce nu, să-ți iei notițe.
Invitații podcast-urilor Fain & Simplu au atât de multe lucruri fascinante de spus, încât s-ar putea să simți nevoia să și notezi ideile pe undeva și să le folosești apoi ca sursă de inspirație sau motivație.
Ieși doar tu undeva și învață să te bucuri de compania ta
Timpul pe care îl petrecem noi cu noi este un prilej de autodescoperire și, totodată, un mod prin care este esențial să învățăm să ne… împrietenim cu noi!
Da, ai citit bine: este important să-ți fii prieten, să te asculți, să te înțelegi, să-ți arăți blândețe și să te bucuri de compania ta.
Ce-ar fi să ieși la o plimbare în parc sau la restaurantul tău preferat, unde, până acum, ai ieșit doar cu alte persoane? Ar putea fi un bun început pentru construirea relației de prietenie cu tine.
Sigur, contează să fii prezent(ă) cu adevărat, să fii atent(ă) la tine și la ce e în jur, în loc să scrollezi pe rețelele de socializare sau să vorbești încontinuu la telefon. E posibil să simți să faci aceste lucruri, dacă e prima dată când… te scoți la întâlnire!, însă, cu timpul și mai ales cu exercițiu constant, te vei familiariza și cu acest ritual – esențial, de altfel – pe care ți-l dedici tu ție.
Stai la povești cu cineva drag
Relațiile interpersonale sănătoase au un rol esențial în viața noastră. Astfel, grupul de prieteni din care facem parte și cu care împărtășim aceleași valori și viziune asupra lumii ne creează sentimentul de siguranță emoțională și de apartenență. Prinși în haosul activităților de zi cu zi, se întâmplă, uneori, să nu reușim să stăm la povești cu cei dragi care, la rândul lor, au alte sarcini de rezolvat.
Dacă nu te-ai mai văzut de ceva vreme cu persoanele dragi sufletului tău, propune-le să vă întâlniți la sfârșit de săptămână. Puteți ieși în locul vostru preferat sau îi poți invita la tine acasă (la un maraton de filme, de pildă). Ba chiar ați putea transforma astfel de întâlniri într-un ritual săptămânal.
Răsfață-te
Fă o baie relaxantă, mergi la masaj, la centrul tău spa preferat din oraș, fă o activitate care îți răsfață trupul și mintea. Ambele îți vor mulțumi, cu atât mai mult dacă nu le-ai mai răsfățat de ceva vreme și mai ales dacă ai trecut recent printr-o perioadă aglomerată.
Nu face nimic – pur și simplu
Și învață să nu simți vină. Bucură-te de a nu face nimic. Inspiră-te din stilul dolce far niente – care ar putea fi tradus chiar prin… bucuria de a nu face nimic. Nu e nimic greșit în a-ți da răgazul, din când în când, să visezi cu ochii deschiși, să savurezi o cafea în timp ce privești oamenii care trec pe stradă.
Ba chiar este sănătos să iei pauză – știm, poate fi inconfortabil sau ciudat la început să nu faci absolut nimic și să fii în regulă cu asta, dacă stilul tău de viață este mai degrabă alert.
Dar dă-ți voie, din când în când, să nu faci nimic. Să te bucuri cu adevărat de a nu face nimic.
Adelina Bălan