Drama este dintr-un motiv sau altul unul dintre subiectele preferate ale oamenilor. Cum un subiect este presărat cu picanterii, devine centrul atenției până ce drama este înlăturată. De obicei, sunt trei părți implicate în drama relațională: victima, atacatorul și salvatorul.
În anii 1960, teoria analizei tranzacțiilor (TA), bazată pe munca psihiatrului, dr. Eric Berne, a populară. Berna a simplificat și a pus la dispoziția omului obișnuit opera lui Sigmund Freud. Unul dintre minunile lui Berne, Dr. Stephen Karpman, a dezvoltat triunghiul dramei, un instrument care a dus TA de la teorie la aplicare practică.
Modelul descrie trei obiceiuri sau roluri comportamentale inconștiente și obișnuite pe care oamenii le joacă adesea în relațiile lor. După cum am menționat și la începutul articolului, este vorba despre victimă, atacator sau salvator.
Înainte de a explora aceste trei roluri, este de ajutor să considerăm că atacatorul și salvatorul se tem de rolul mai puțin dorit de victimă. Cu toate acestea, vor ajunge inevitabil în țara victimei. Toate cele trei roluri sunt bazate pe victimizarea plină de rușine și vinovăție. Dacă joci un rol, probabil vei ajunge să le joci pe toate trei. De fapt, poți juca toate cele trei roluri în propria ta minte.
1. VICIMA ÎN DRAMA RELAȚIONALĂ
Când o persoană îndeplinește acest rol, ea crede că viața – printr-o persoană, o condiție sau o circumstanță – este nedreaptă față de ea. Această poziție este susținută de povești care promovează o imagine de sine distorsionată de nedreptate prin intermediul vorbirii negative despre sine. Discursul fie el vorbit sau gândit ar putea suna cam așa: „Dacă X nu s-ar fi întâmplat, nu aș fi nefericit”.
Comportamentul poate include pasivitate și postură prăbușită. Victima crede că viața este o înșiruire de întâmplări asupra cărora nu are control.
Discuțiile și convingerile victimei includ: „Săracul/săraca de mine, „Sunt fără speranță”, „sunt neputincios”, „nu sunt suficient”. O altă credință de bază este că: “Eu nu sunt OK în timp ce tu ești cu siguranță OK”.
Victima își neagă ingeniozitatea și rezistența. De regulă se simte fără speranță, neputincioasă și mică. Gândește-te, ai spus vreodată ceva asemănător la adresa ta? Pune-ți următoarele cinci întrebări de mai jos pentru a verifica cât de des joci rolul victimei în drama relațională:
- Mă simt fără speranță, neputincios sau slab?
- Cred că nu pot să iau decizii înțelepte sau să fac schimbări pozitive?
- Cred că viața mea este doar o problemă după alta?
- Manipulez pe alții sau folosesc vinovăția pentru a obține ajutor sau pentru a obține ceea ce vreau?
- Dau vina pe alții sau circumstanțe pentru dificultățile mele?
- Mă concentrez pe problemele mele?
2. ATACATORUL (PERSECUTORUL) ÎN DRAMA RELAȚIONALĂ
Persoana, care joacă rolul de atacator, încearcă să controleze, să critice sau să agreseze victima. De regulă, oamenii care se află în această poziție cred că au putere asupra victimei. Comportamentul poate include critică, rigiditate și insistență asupra modului în care trebuie rezolvată o problemă.
Convingerea de bază a atacatorului este: “Nu ești OK. Sunt mai bun decât OK. Așa că fă ceea ce îți spun eu”.
Atacatorul crede că lumea este periculoasă. Prin urmare, în scop de protecție va folosi cuvinte și comportamente opresive, blamatoare și critice, insistând pe ideea că dreptatea este mereu de partea sa.
Victima poate percepe atacatorul ca pe o afecțiune cum ar fi o boală, moartea unei persoane dragi sau o circumstanță precum seceta.
Pune-ți cele patru întrebări de mai jos pentru a verifica cât de des joci rolul atacatorului:
- Le spun altora ce să facă pentru a-și rezolva problemele?
- Îi văd pe ceilalți ca fiind neputincioși, incapabili și care au nevoie să fie reparați?
- Îi critic pe alții?
- Vorbesc și acționez într-o manieră rigidă, dominantă sau stăpânitoare?
3. SALVATORUL ÎN DRAMA RELAȚIONALĂ
Persoana care îndeplinește acest rol se amestecă în situații despre care cred că este soi de ajutor.
Atenție: Acest rol nu se referă la salvarea în situații de urgență legitime sau la protejarea celor care sunt vulnerabili (copii, cei fragili și grav bolnavi).
Salvatorul se simte obligat sau poate fi manipulat să ajute victima. El se vede responsabil de rezolvarea problemei victimei. Adesea, ei motivează alegerea ca fiind o formă de superioritate sau control.
Salvatorul crede că: „Nevoile, dorințele și sentimentele mele sunt irelevante”.
Acesta se angajează să-i facă pe alții fericiți și adesea se teme de conflict. Convingerea sa de bază este: “Tu nu ești bine, iar eu sunt drăguț. Te voi ajuta.”
Gândește-te la următoarele cinci întrebări și răspunde sincer pentru a verifica cât de des jucați rolul de salvator:
- Accept responsabilitatea pentru rezolvarea unor probleme care nu sunt ale mele?
- Cred că nu pot spune nu unei cereri de ajutor?
- Mă simt vinovat când spun nu unei cereri de ajutor și ajung totuși să ajut?
- Îi percep pe ceilalți ca fiind incapabili să ia decizii bune sau să se ajute singuri?
- Îi percep pe alții ca ntrebuie să fie reparate sau viețile lor trebuie să fie reparate?
De obicei, jucătorii se mișcă în jurul triunghiului schimbând rolurile. De exemplu, victima se poate transforma în persecutor sau salvatorul poate trece la atac.
Gânduri de final
Fiecare persoană își joacă modelul disfuncțional. Fie că ne place sau nu, mereu încearcăm să primim tipul de atenție sau de control la care râvnim inconștient. Gândește-te la melodrama unei domnișoare aflată în dificultate care caută prințul salvator. Poate biata bunică care își dorește atenția familiei sau la tatăl critic care nu se simte apreciat. Ideea este că toți iubim drama, iar asta ne aduce pe tabla de joc.
Drama relațională face parte din viața noastră și depinde de fiecare dintre noi în ce măsură o alimentăm. Cea mai bună strategie este să identifici rolul în care ai căzut și să ieși din el, doar așa poți câștiga partida.