Beneficiile animalelor pentru copii sunt numeroase, nu doar faptul că cei mici sunt mult mai feriți de astm sau alergii. Aceștia învață mai rapid ce înseamnă responsabilitatea, compasiunea și empatia, având grijă de o pisică sau un câine. Lista lucrurilor bune pe care le aduce un animal în viața copiilor nu se oprește aici.
Beneficiile animalelor pentru copii
Siguranță emoțională
Animalele de companie, spre deosebire de părinți sau profesori, nu critică niciodată. Sunt mereu pline de iubire, iar simpla lor prezență le oferă copiilor sentimentul de siguranță. A avea un prieten blănos mai poate ajuta și la diminuarea anxietății dată de separarea copiilor de părinți. Asta înseamnă că mama și tata pot pleca mult mai liniștiți la muncă sau într-o vacanță de cuplu.
Încredere în sine
Un alt lucru important de le lista cu beneficiile animalelor pentru copii este stima de sine crescută. Toți părinții își doresc ca cei mici să devină adulți sănătoși fizic și emoțional. Având grija de un animal și primind în schimb dragoste necondiționată și companie le poate ridica imaginea de sine.
Calm și liniște
În cazul în care ai un copil agresiv sau hiperactiv, prietenii patrupezi te-ar putea ajuta. Cercetările spun că prezența lor aduce după sine liniștirea celor mici. Desigur, pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să aloci timp antrenării lor. Dacă te gândești că nu ai timp pentru asta, oprește-te! Nu vorbim de ore în fiecare zi ci de un minim de atenție asupra relației lor.
Relații sănătoase
Pentru că animalele de companie nu prea cunosc termenul de respingere, vor fi mereu acolo pentru copil. Ce înseamnă asta? Cei mici pot vorbi ore în șir cu animăluțele fără teamă sau rușine. În timp, vocabularul lor va fi mult mai dezvoltat, iar teama de a vorbi în public mult diminuată. Buna comunicare dezvoltată îi va ajuta pe termen lung în crearea unor conexiuni profunde și a unor relații sănătoase.
Învățare mai rapidă
Copiii cu autism sau cu dificultăți de învățare sunt cei care beneficiază din plin de compania unui animal. Cercetările au arătat că pe lângă toate beneficiile menționate mai sus, le oferă un sprijin real pentru dezvoltare. Jocul și mișcarea făcută alături de un animal elimină stresul și frustrarea privind neputința de a învăța în ritmul celorlalți.
Gânduri de final
Să ai un animal în casă poate fi dificil din multe puncte de vedere. Costuri mai mari pentru mâncare specială și vizite la veterninar, mai puțin timp pentru tine și mai mult pentru curățenie. Cu toate acestea, dacă privești lista cu beneficiile animalelor pentru copii, nu se merită?
Este adevărat că în multe cazuri, părinții sunt cei ce ajung să aibă grija lor. Copiii ori stau pe telefoane, ori dorm, ori parcă se bucură doar de beneficii fără responsabilități. Pentru a nu ajunge în acest punct trebuie să trasezi clar limitele, atât pentru tine, cât și pentru copil. Până la urmă, dacă tu faci tot ce este „greu”, cum îl ajuți pe cel mic să crească?
Animalele de companie pot aduce o sumă de lucruri bune în viața unei familii. Uneori trebuie doar să le lași pe ele să-și facă treaba, iar tu doar să le urmărești. Cu siguranță o să ai multe de notat.