sursă foto: Dreamstime
Stilul minimalist și stilul scandinav se bucură de câțiva ani de multă popularitate. Deși se aseamănă din multe puncte de vedere – motiv pentru care, nu de puține ori, sunt confundate -, adevărul este că fiecare are particularitățile sale și funcționează după o „filosofie” de viață diferită.
Da, minimalismul și stilul nordic reprezintă mai mult decât simple stiluri de amenajare. Fiecare dintre acestea este expresia unui stil de viață.
Iată, așadar, ideea generală de la care ar fi bine să pleci atunci când te întrebi ce stil să alegi pentru amenajarea locuinței tale sau, de ce nu, a biroului: stilul de design ales trebuie să fie în armonie cu stilul tău de viață, iar aici ne referim la nevoile, obiceiurile, preferințele tale.
În articolul de azi îți punem la dispoziție o serie de informații referitoare la cele două stiluri de amenajare, astfel încât, la final, să-ți fie mai ușor să-l alegi pe cel care ți se potrivește.
Vom începe cu asemănările dintre minimalism și stilul scandinav, pentru a clarifica de unde izvorăște adesea confuzia dintre cele două, după care vom continua cu prezentarea diferențelor esențiale.
Stilul minimalist vs. stilul scandinav – asemănări
Ambele stiluri de amenajare se caracterizează prin simplitate – însă, după cum vei vedea în capitolul următor, fiecare se raportează la simplitate în propriul mod.
Mai mult, atât minimalismul, cât și stilul scandinav valorifică, de regulă, o paletă cromatică neutră, versatilă. Albul, griul, bejul sunt câteva dintre neutrele frecvent întâlnite în amenajările minimaliste, respectiv în cele nordice.
Totodată, fiecare dintre cele două stiluri de design pune accentul pe iluminarea spațiului – atât cu ajutorul luminii naturale, cât și cu ajutorul celei artificiale.
Nu în ultimul rând, organizarea eficientă a obiectelor este întâlnită atât în amenajările în stil minimalist, cât și în cele nordice. Cu toate acestea, minimalismul duce organizarea spațiului la alt nivel și mizează mai degrabă pe funcționalitate maximă, după cum vom explica în curând.
Stilul minimalist vs. stilul scandinav – diferențe esențiale
Funcționalitate maximă vs. atmosfera de „acasă”
Principiul fundamental al minimalismului este „less is more” – cu alte cuvinte, într-o amenajare minimalistă, fiecare obiect îndeplinește un anumit rol funcțional. Minimalismul mizează pe renunțarea la orice lucru care nu este esențial.
Pe de altă parte, stilul scandinav, deși valorifică simplitatea și, totodată, funcționalitatea lucrurilor, își propune să creeze o atmosferă hygge, confortabilă, prietenoasă, primitoare.
Astfel, în amenajările în stil nordic găsim, printre altele, obiecte decorative care contribuie la crearea acestei atmosfere și, în esență, a sentimentului de „acasă”: lumânări parfumate, pături pufoase, obiecte cu valoare sentimentală precum fotografiile înrămate din cele mai frumoase vacanțe. Spațiul, deși simplu și bine organizat, nu este la fel de „aerisit” precum cel din amenajările minimaliste.
Tocmai din acest motiv, unele persoane percep minimalismul ca fiind rece și impersonal și se orientează, în schimb, către un stil mai cald, mai primitor – desigur, în concepția lor.
Limitarea numărului de obiecte vs. piese care spun o poveste
O altă diferență între cele două stiluri de amenajare, care derivă din prima, constă în numărul obiectelor regăsite într-un decor minimalist, respectiv într-unul în stil scandinav.
Concret, minimalismul își propune să păstreze doar ce este absolut necesar, esențial, funcțional. Uite, într-un living minimalist poți găsi doar o canapea confortabilă, o măsuță de cafea și o lampă – iar pentru unii dintre noi, o astfel de amenajare este ideală, în timp ce pentru alții – e insuficientă, dă impresia de „spațiu gol”.
În schimb, într-un living scandinav pot fi integrate mai multe obiecte care, dincolo de rolul lor funcțional, au și un important rol emoțional: spun o poveste. Putem întâlni, așadar, o minibibliotecă din lemn care găzduiește cărțile favorite, un fotoliu confortabil ce are rolul de colț de citit sau de relaxare, câteva ghivece cu plante – de altfel, valorificarea elementelor naturale e o caracteristică importantă a stilului scandinav.
Prin urmare, deși obiectele regăsite într-o amenajare nordică sunt funcționale, practice și, deși într-un număr mai mare decât cele dintr-o amenajare minimalistă, nu dau impresia de „încăpere aglomerată”, ele au de cele mai multe ori și o componentă emoțională puternică.
Astfel, ținând cont de diferențele prezentate, am putea spune că stilul scandinav mizează mai ales pe crearea atmosferei de „acasă”, în timp ce minimalismul se concentrează asupra funcționalității și valorificării la maximum a spațiului.
Stilul minimalist vs. stilul scandinav – tu pe care îl alegi?
În mod cert, nu există un stil de design interior pe placul tuturor și este perfect în regulă să fie așa: avem stiluri de viață diferite, nevoi și preferințe diferite, de care e esențial să ținem cont în amenajarea spațiului.
Minimalismul poate fi o alegere excelentă pentru tine dacă rezonezi, în general, cu filosofia de viață de la care pornește. Am scris despre cele mai importante principii ale stilului minimalist aici, așa că îți sugerăm să citești articolul, pentru a avea o perspectivă mai amplă despre ce înseamnă minimalismul ca filosofie de viață. Minimalismul nu e, în orice caz, un stil rigid, care impune anumite limite.
Cu toate acestea, unii dintre noi îl pot percepe așa. Iar dacă te regăsești și simți nevoia să mizezi mai mult pe ideea de „atmosferă” decât de funcționalitate, poate că stilul scandinav este cel care ți se potrivește mai bine.
Am scris un articol întreg despre cum poți să creezi o atmosferă hygge în casa ta, pe care îl găsești aici. Cum și stilul scandinav e o expresie a unei filosofii de viață, îți recomandăm cu căldură să parcurgi și articolul Hygge, secretul danez al fericirii simple. Află cum să te bucuri de viață în fiecare zi.
Gând de final
Așadar, indiferent că alegi stilul minimalist, stilul scandinav sau poate un altul cu care rezonezi perfect pentru amenajarea locuinței tale, important e ca acesta să fie în armonie cu stilul tău de viață și să-l simți ca pe o formă de exprimare a personalității tale, și nicidecum ca pe una de îngrădire.
Adelina Bălan