Site icon Fain si Simplu

Citește Fain & Simplu: Ce îți recomandă DR. Raluca Anton

Citește Fain & Simplu: Ce îți recomandă DR. Raluca Anton

Dacă ești în căutarea poveștii tale, ai ajuns în locul potrivit! Raluca Anton este omul potrivit pe care să îl ai alături în călătoria ta.

Pe de-o parte, te întrebi de ce părinții tăi sunt așa cum sunt. De ce nu te înțeleg când vorbești cu ei? Poate sunt tot timpul speriați sau din contră, sunt mereu indiferenți. Cert este că, nu poți ajunge să ai un dialog cu ei precum ți-ai dori. Pe de altă parte, poate ai observat că le semeni prea mult părinților tăi. Ai început, fără să vrei, să acționezi precum aceștia, iar asta te nemulțumește. Poate ai rămas confuz când cineva ți-a spus că semeni leit cu bunicul tău. Ai cerut detalii, iar răspunsul primit te-a uimit total. Acum vrei să înțelegi cum este posibil.

Există posibilitatea ca nimic din cele de mai sus să nu-ți sune familiar. Cu toate acestea, ți-am trezit interesul pentru că ai simțit un gol în stomac despre care nu știi nimic. Te întrebi de unde a venit și remarci că ai mai avut acest sentiment ciudat în alte circumstanțe.

Nimic nu este întâmplător. Raluca, invitată în podcastul Fain&Simplu a vorbit, pe înțelesul tuturor, despre moștenirea pe care o primim de la familia noastră. A explicat cum aceasta ne poate afecta negativ viața de zi cu zi, dacă nu începem să căutăm informații. Fără să ne cunoaștem istoria, nu putem evolua.

Mai jos, îți lăsăm toate cărțile pe care Dr. Raluca Anton le recomandă ca punct de plecare în călătoria ta către vindecare.

Citește Fain & Simplu: Ce îți recomandă DR. Raluca Anton

Raluca Anton l-a recomandat cu mare drag pe autorul Gabor Maté, despre care a spus că “are niște cercetări fascinante în timpurile noastre”. În timpul discuției de la Fain&Simplu a menționat două cărți de la acesta pe care ne îndeamnă să le citim. Prima este ” Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns”, iar a doua este “Cum să ne păstrăm copiii aproape”.

Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns – Gabor Maté

Gabor Maté este un cunoscut medic canadian de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative. Cartea de față este un studiu aprofundat despre stres și influența lui asupra sănătății noastre psihice și fizice.

“O explorare captivantă a relației dintre stres și boală. Maté cercetează în profunzime poveștile de viață și psihicul pacienților săi. Ce iese la suprafața nu este altceva decât o mare revelație.” (Edmonton Journal)

“Această carte are multe puncte forte. Atunci când observă și scrie despre suferința umană, inclusiv a sa, Maté este plin de compasiune și, de aceea, convingator.” (The Globe and Mail)

Cum să ne păstrăm copiii aproape – Gabor Maté și Dr. Gordon Neufeld

Cartea “Cum să ne păstrăm copiii aproape” aduce în centrul atenției un nou fenomen. Orientarea copiilor și a adolescenților este mai degrabă spre prietenii lor, decât spre familia lor. Dr. Gordon Neufeld a numit acest fenomen “orientarea către egali”.

“Una dintre cele mai bune cărți pentru părinți. Extraordinară!” – Raluca Anton

Creierul copilului tău – Dr. Daniel J.Siegel

Daniel J.Siegel este profesor de psihiatrie la UCLA, fondator al Mindful Awareness Research Center și director executiv al organizației educaționale Mindsight Institute. Cartea oferă soluții simple, inteligente și eficiente pentru toate dificultățile pe care le întâlnește copilul tău.

Raluca Anton a menționat despre aceasta că este “o carte de căpătâi, nu doar pentru părinți ci și pentru noi. Citind, înțelegem cum am ajuns să avem anumite structuri la momentul prezent.”

Tot în cadrul episodului de podcast, Raluca a menționat Editura Philobia pentru oricine dorește să-și înțeleagă povestea. Ea a recomandat să citiți orice carte de la această editură pentru a afla mai multe despre trauma transgenerațională.

A oferit două exemple pentru cei ce sunt la început în căutarea lor. Prima carte este “Cum plătim pentru greșelile strămoșilor. Inconștientul familial”. A doua carte se numește “50 de exerciții de psihogenealogie”

Cum plătim pentru greșelile strămoșilor. Inconștientul familial – Nina Canault

Fie că vrem, fie că nu, aceste transmiteri există, iar aspectele lor pozitive și naturale rămân să fie descoperite. Ceea ce știm e că fenomenul transgenerațional este însuși procesul vital de transmitere a spiritului de-a lungul generațiilor.

Această carte este rezultatul unei anchete desfășurate pe parcursul a șapte ani pe lângă cercetători și terapeuți care folosesc genealogia în munca lor”. – Nina Canault

50 de exerciții de psihogenealogie –  Marie-Jeanne Trouchaud

Marie-Jeanne Trouchaud este terapeut, autor, conferențiar și formator în relații umane. Este autoarea a patru cărți care tratează comunicarea fără violență, violența în școli, comunicarea emoțională.

Cele 50 de exerciții te vor învăța să vezi lucrurile în adevărata lor lumină. Vei face diferența între adevăr și legendă în istoria familială. Cu ajutorul acestor exerciții îți vei putea alege liber propriul destin.

Acum că ai material de studiu, nu ezita și începe călătoria către tine!

Mădălina Costache

Exit mobile version