Somnul odihnitor este esențial pentru menținerea stării de bine și a sănătății pe termen lung, arată numeroase studii efectuate până în prezent. Potrivit articolului Why sleep is essential for health, somnul ne ajută să fim mai productivi, contribuie la întărirea sistemului imunitar, precum și la menținerea greutății în parametri optimi și la prevenirea afecțiunilor cronice, așa cum sunt diabetul și bolile cardiovasculare.
Prin urmare, există o mulțime de argumente solide care dovedesc faptul că somnul merită să ocupe, în programul zilnic al fiecăruia dintre noi, un loc de cinste. Nu de puține ori, însă, se întâmplă să-l tăiem de pe lista priorităților sau să nu ne odihnim suficient de mult și de bine.
De aceea, pe lângă respectarea celor 7-8 ore de somn recomandate de specialiști, este important să luăm în considerare și alte lucruri care influențează calitatea odihnei din timpul nopții.
În rândurile următoare prezentăm o serie de 3 trucuri pentru un somn odihnitor:
Formarea unei rutine de somn
Este recomandat să ne formăm un obicei din a ne culca și de a ne trezi în jurul acelorași ore – desigur, asigurându-ne că respectăm numărul minim de 7 ore recomandate de specialiști. De altfel, diferențele dintre orele de culcare și/sau de trezire din timpul săptămânii și cele din weekend ar trebui să fie, pe cât posibil, cât mai mici.
Dincolo de faptul că respectarea unei rutine de somn ne ajută să ne odihnim mai bine, aceasta contribuie și la reglarea programului din timpul zilei, pentru că ajungem să ne apucăm de muncă și să încheiem sarcinile pentru ziua respectivă mai mereu în jurul aceleiași ore. Astfel, ne poate fi mai ușor să ne eliberăm programul pentru activități dedicate relaxării, timpului petrecut în compania celor dragi, învățării etc.
Crearea unei atmosfere relaxante în camera de dormit
În acest sens, este esențial să ne asigurăm că eliminăm din camera de dormit sursele de zgomot sau sursele de lumină care ne-ar putea perturba somnul, dar și că setăm o temperatură optimă (aceasta depinde de preferințele individuale).
Nu în ultimul rând, merită să acordăm o atenție sporită și confortului patului, saltelei și pernei de dormit – dacă ne trezim cu dureri de gât sau de spate, este posibil ca acestea să nu fie adaptate nevoilor noastre și să fie necesar să le înlocuim cu unele noi.
Renunțarea la timpul petrecut pe telefon înainte de culcare
Este indicat să renunțăm la timpul petrecut pe dispozitivele electronice (telefon inteligent, laptop, tabletă) înainte de ora de culcare. Expunerea la lumina albastră emisă de aceste dispozitive duce la scăderea nivelului de melatonină, hormon responsabil de starea de relaxare, și, implicit, influențează negativ ritmul circadian.
În loc să petrecem timp pe telefon înainte de ora de somn, am putea citi câteva pagini dintr-o carte, am putea asculta muzică relaxantă, un podcast sau am putea scrie câteva pagini în jurnalul recunoștinței. La fel de utile pot fi și tehnicile de meditație sau alte exerciții de relaxare special concepute pentru perioada de dinaintea somnului.
Integrarea acestor obiceiuri în viața de zi cu zi ne ajută, în timp, să ne bucurăm de un somn odihnitor și, astfel, să avem mai multă grijă de sănătate.
Așadar, pentru binele nostru, este timpul să-i (re)dăm odihnei locul cuvenit pe lista priorităților noastre zilnice.
Descoperă mai multe informații și trucuri utile pentru un somn odihnitor în articolul „Capitalul de oboseală se aseamănă creditului bancar” (Vlad Stroescu, medic psihiatru).
Adelina Bălan