Site icon Fain si Simplu

3 obiceiuri alimentare simple, de care merită să ții cont

Platou cu salată cu quinoa
sursă foto: Unsplash

Despre relația pe care o avem cu mâncarea am mai povestit cu multe alte ocazii: am vorbit, printre altele, despre legătura dintre ceea ce mâncăm și nevoile noastre emoționale, în articolul dedicat mâncatului pe fond emoțional. Într-un alt articol, nutriționistul Mihaela Bilic ne-a prezentat cele mai frecvent întâlnite mituri în alimentație

Cum rutina alimentară ne poate influența, pe termen lung, sănătatea, în articolul de azi îți prezentăm 3 obiceiuri alimentare simple, de care merită să ții cont și pe care merită să le incluzi în viața ta de zi cu zi. 

Savurează mâncarea în tihnă

Nu de puține ori, ești în criză de timp și ajungi să mănânci pe repede înainte? Mănânci micul dejun din doar câteva îmbucături, de teamă să nu întârzii la serviciu? Servești cina în grabă, pentru că nu vrei să întârzii la întâlnirea cu prietenii? Ți-a fost dat programul peste cap, așa că transformi cele 30 de minute dedicate, în mod normal, prânzului în doar 5-10 minute? 

Îți sună cunoscute astfel de scenarii? E drept, se poate întâmpla să fii nevoit(ă) să te grăbești, din motive ce nu țin întotdeauna de tine, dar când aceste scenarii se repetă frecvent, este indicat să regândești relația pe care o ai cu timpul dedicat servirii fiecărei mese.

Servirea mâncărurilor pe repede înainte se poate transforma, în timp, într-un obicei dăunător pentru sănătate. Unele studii arată că există o legătură între mâncatul pe fugă și un indice de masă corporală cu valori ridicate: atunci când nu ne dăm răgazul necesar de a savura mâncarea, suntem tentați să mâncăm cantități mai mari decât organismul nostru ar avea, în mod normal, nevoie.

Dincolo de faptul că mâncatul în tihnă te ajută să-ți menții greutatea în parametri optimi, acesta se transformă și într-o… sărbătoare pentru papile și suflet în egală măsură! Acordă-ți, așadar, timpul necesar pentru a mesteca fiecare bucățică de mâncare, pentru a-i simți aroma, textura, pentru a te bucura de mirosul său îmbietor.

Deconectează-te de la tehnologie

Deși tehnologia ne oferă astăzi acces la o mulțime de oportunități, este important să învățăm să delimităm timpul pe care îl petrecem pe dispozitivele electronice (laptop, smartphone, tabletă) de timpul pe care îl dedicăm altor activități personale, printre care și mâncatul.

De aceea, când mănânci, este esențial să fii prezent în „moment”. Să simți mirosul și gustul fiecărui aliment, lucruri cărora nu le poți acorda (suficientă) atenție când scrollezi pe rețelele de socializare, de exemplu. 

Pentru a fi atent(ă) la ce mănânci și, până la urmă, pentru a savura fiecare îmbucătură, evită să utilizezi dispozitivele electronice pe parcursul servirii mesei. Acest obicei este benefic și pentru menținerea greutății în parametri optimi, pentru că, după cum am explicat mai sus, mâncatul conștient și în tihnă este strâns legat de menținerea indicelui de masă corporală în parametri optimi. 

Nu sări peste mesele esențiale ale zilei

Din obișnuință sau din grabă, ajungi să sari peste micul dejun? Renunți des la masa de prânz, fiindcă trebuie să rezolvi diferite sarcini, fie ele personale sau profesionale? Ajungi adesea să mănânci o singură masă, și aceea tocmai la finalul zilei?

Este indicat să-ți reorganizezi programul și să privești relația personală cu alimentația dintr-o nouă perspectivă: servirea unor mese sănătoase și echilibrate nu este opțională, ci o necesitate pentru menținerea stării de sănătate. 

Prin urmare, acordă fiecărei mese timpul și locul cuvenit pe lista ta de priorități. Pentru a afla mai multe informații practice despre alimentație, te invităm să parcurgi articolul Nutriționistul Mihaela Bilic spune adevărul despre diete.

Îți sugerăm să-ți faci un plan alimentar zilnic sau săptămânal, astfel încât să te asiguri că: ai la îndemână toate ingredientele, că economisești timp și energie, nemaifiind necesar să te întrebi minute bune Eu ce mănânc astăzi? Iar dacă nu te dai în vânt după gătit, află că există o mulțime de rețete simple, rapide și sănătoase, pe care le poți încerca. 

De asemenea, pentru a-ți forma mai ușor obiceiuri alimentare sănătoase, începe prin a valorifica gustul ingredientelor care îți plac: poate că preferi, de pildă, anumite legume și fructe, în detrimentul altora. Totuși, ține cont de faptul că e posibil să te surprindă cum unele preparate culinare pun în valoare aromele unor ingrediente sănătoase care, poate, nu îți plăceau în mod deosebit până acum. Testează diferite rețete și descoperă care sunt cele cu care rezonezi. Dă-le o șansă alimentelor și vezi care sunt preparatele care le pun cel mai bine aroma în valoare și care îți răsfață papilele. Testează.

Concluzie

Dă-ți răgazul necesar să savurezi fiecare bucățică de mâncare. Simte-i textura, mirosul, gustul.

Mănâncă în mod conștient. Fii prezent(ă) în prezent. Deconectează-te de la tehnologie și acordă atenția cuvenită fiecărei mese.

Nu face un obicei din săritul peste mesele esențiale ale zilei.

Nu uita că, prin formarea unor obiceiuri alimentare echilibrate, ai grijă de sănătatea ta. În timp, trupul tău îți va arăta recunoștință pentru grija pe care i-ai arătat-o și tu, la rândul tău, zi de zi. 

Exit mobile version