Site icon Fain si Simplu

Totul despre mnemotehnică, procesul prin care poți învăța rapid orice

sursă foto: Unsplash

Memoria este o funcție fantastică, căreia ar trebui să-i fim recunoscători, însă câteodată, când vine vorba despre noțiuni complexe sau despre cantități mari de informații, ce trebuie reținute într-un timp relativ scurt, lucrurile se pot complica, iar procesul de memorare pare că se transformă într-o misiune imposibilă. 

Sigur, unora dintre noi le este mai ușor să învețe sau recapituleze materia chiar și pentru examenele complicate, în timp ce altora le poate fi dificil să-și amintească, după doar câteva minute, numele persoanelor pe care de-abia le-au cunoscut. Pe de altă parte, sunt oameni care n-au nicio problemă să învețe pentru examene sau pentru diferite cursuri de perfecționare, dar care se confruntă tot timpul cu reținerea numelor persoanelor recent cunoscute.

Fie că urmează să dai un examen stufos și complicat, că vrei să-ți perfecționezi cunoștințele cu ajutorul unor cursuri profesionale sau că pur și simplu ești în căutarea unui „antrenament” eficient pentru reținerea informațiilor, ai ajuns în locul potrivit. 

Da, memoria se poate antrena prin diferite exerciții practice, despre care vom vorbi în a doua parte a articolului. Cum nu există un antrenament general valabil și nici o rețetă universală care garantează memorarea rapidă, recomandarea noastră este să testezi mai multe și să vezi care funcționează cel mai bine pentru tine. Ba chiar poți constata că sunt mai multe metode care ți se potrivesc, dar pe care trebuie să le alternezi și să le adaptezi la fiecare situație.

Până atunci, însă, hai să-ți povestim cam tot ce este bine să știi despre mnemotehnică: mai precis, ce este, când și cum a apărut. 

Totul despre mnemotehnică: ce este, când și cum a apărut

Având inițial denumirea de „arta memoriei”, mnemotehnica este o disciplină care a apărut în Antichitate. Încă de la vremea respectivă, oamenii își antrenau mintea, cu ajutorul tehnicilor de memorare, să reproducă idei, concepte, noțiuni nou descoperite și, mai mult, să creeze conexiuni logice între acestea – cu alte cuvinte, ceea ce facem și noi astăzi, când ne pregătim pentru un examen teoretic sau când ne pregătim o prezentare pentru locul de muncă. 

Din rândul numelor sonore care au dezvoltat semnificativ tehnicile de memorare face parte poetul grec Simonides, renumit în perioada antică pentru capacitatea sa surprinzătoare de a memora. Mai precis, acesta este considerat fondatorul „memoriei topografice”, ale cărei principii au fost valorificate și puse în aplicare și de romani. De altfel, Simonides este considerat și în zilele noastre unul dintre cei mai importanți mnemotehnicieni din toate timpurile.

Dacă astăzi putem apela la tot felul de dispozitive electronice care ne ajută să ne reamintim mult mai ușor ideile prezentate pe parcursul unui discurs susținut în fața publicului, filosofii și retorii greco-romani se puteau baza exclusiv pe propria memorie. Astfel, aceștia erau într-o căutare permanentă a unor metode eficiente de memorare a discursurilor lungi și complexe – motiv pentru care și-au manifestat imediat interesul pentru metoda descoperită de Simonides. Ulterior, retorii i-au adus îmbunătățiri și, mai mult decât atât, au popularizat arta memoriei în rândul discipolilor. 

Interesantă de menționat este clasificarea memoriei în „memorie înnăscută, naturală” și „memorie artificială”, făcută de greco-romani. Potrivit perspectivei acestora, memoria naturală se referă la capacitatea instinctivă de a memora, în timp ce memoria artificială este cea pe care o exersăm și îmbunătățim cu ajutorul tehnicilor de memorare. 

Deși arta memoriei era populară în antichitate mai ales în rândul retorilor și filosofilor, mnemotehnica este folosită în multe domenii de activitate, iar exercițiile de antrenare a memoriei sunt mult mai numeroase decât în trecut, după cum vei putea observa în următorul capitol. 

Nu în ultimul rând, unele metode de memorare sunt practice și pentru situații simple din viața cotidiană: ca atunci când trebuie să reții cele câteva produse pe care le ai de cumpărat, pentru că nu mai ai prea multă baterie la telefon și este posibil să te lase fix în mijlocul cumpărăturilor.

Tehnici prin care poți învăța rapid orice 

Înainte de a-ți prezenta câteva tehnici mnemotehnice pe cât de utile, pe atât de distractive unele dintre ele (vei înțelege imediat cum poate fi procesul de creare a conexiunilor între idei unul chiar amuzant), îți reamintim că nu e musai ca una să funcționeze în absolut toate situațiile din viața ta. 

De exemplu, poate că, odată ce le testezi, îți dai seama că se dovedește mai eficientă una dintre ele pentru anumite examene, în timp ce alta funcționează pentru celelalte. Te ajută să știi mai multe tehnici mnemotehnice, pentru a putea să le alternezi în funcție de situație și, astfel, să economisești timp. 

Acestea fiind scrise, hai să descoperi câteva tehnici eficiente de memorare:

Tehnici de memorare utile pentru diferite situații cotidiene 

Să reluăm exemplul cu lista de cumpărături: urmează să mergi la piață sau într-un magazin, bateria nu prea ține cu tine, așa că nu te poți baza pe notițele din telefon. Sau te poți baza, însă doar până la un anumit punct, ceea ce înseamnă că există o probabilitate destul de mare să nu apuci să iei tot ce era pe listă. 

Pentru astfel de situații cotidene (și nu numai), îți propunem două variante nu doar utile, ci și distractive – cu atât mai distractive, cu cât elementele pe care trebuie să le reții sunt foarte diferite.

Crearea unei povești scurte (și, eventual, superdistractive)

Poveștile sunt un bun combustibil de antrenare a memoriei, așa că oferă-i minții tale povești pe care să le rețină. Transformă, de pildă, lista de cumpărături într-o poveste: nu trebuie să aibă logică, nici cine știe ce fir narativ, ci pur și simplu să te ajute să te descurci mai ușor într-o situație practică. 

În plus, îți recomandăm să creezi povești cât mai scurte, ca să le poți reține ușor: chiar și o singură frază poate fi suficientă pentru a include toate cele 5 ingrediente de cumpărat pentru desertul cu fructe pe care ți-ai propus să-l gătești azi. 

După cum spuneam, atunci când vine vorba despre elemente foarte diferite (precum hârtia de copt și detergentul pentru podea), povestea va fi, cu siguranță, mult mai distractivă, ceea ce nu poate fi decât în avantajul tău: este mult mai ușor să reții fraze neobișnuite, care îți activează imediat imaginația.

Folosirea acronimelor

Dacă ai de cumpărat lapte, ouă, pâine, ananas și miere, poate fi util să reții doar acronimul LOPAM: mintea ta va face rapid asocierea între fiecare literă și alimentul ce trebuie cumpărat, astfel că te vei descurca mult mai ușor odată ajuns(ă) la magazin.

Sigur, o astfel de metodă poate fi valorificată cu brio atât atunci când vine vorba despre memorarea listei de cumpărături, cât și în alte situații din viața de zi cu zi, așa că nu ezita s-o folosești ori de câte ori simți că te ajută.

Tehnici de memorare utile pentru examene

Luarea notițelor

Cu siguranță una dintre cele mai frecvent întâlnite mnemotehnici, luarea notițelor te ajută să reții mult mai ușor materia pentru un examen. Iată un exemplu pe care l-ai putea testa: după ce parcurgi un subcapitol/capitol, notează într-un carnet/agendă ideile principale – le poți dezvolta mai mult sau mai puțin, după cum simți că îți este mai ușor să te ghidezi apoi. 

Poți să marchezi ideile secundare cu altă culoare, ca să le distingi mai ușor. Ba mai mult, poți face și diferite scheme/desene care să te ajute să te orientezi în etapa de parcurgere a notițelor. Această tehnică este utilă mai ales pentru cei care au o memorie vizuală. 

Repetarea cu voce tare

Într-adevăr, poate fi dificil sau obositor să citești cu voce tare capitole întregi, extrem de stufoase și alambicate. Ce poți face, însă, este să citești cu voce tare notițele și, eventual, să faci acest lucru în compania unui prieten care se pregătește pentru același examen. 

Învățatul în grup se poate dovedi productiv pentru unii dintre noi, așa că dacă simți că îți este mai ușor să repeți alături de cineva, nu ezita să-i propui unui coleg să învățați împreună. 

Harta minții, mnemotehnica utilă pentru pregătirea prezentărilor (și nu numai)

De cele mai multe ori, o prezentare susținută în fața unui public este însoțită în zilele noastre de un suport electronic care conține ideile principale – lucru util atât pentru participanți, cât și pentru tine, ca vorbitor. Și totuși, una dintre calitățile esențiale ale public speakingului este menținerea contactului vizual cu publicul, ceea ce înseamnă că vei arunca doar fugitiv câteva priviri către suportul electronic.

Altfel spus, este necesar să memorezi discursul în prealabil, de acasă. Iar aici intervin diferite mnemotehnici, din rândul cărora noi îți propunem una:

Mind mapping

Când ai de pregătit o prezentare pentru locul de muncă, când urmează să susții un discurs în fața unui public sau când prezinți un raport, folosește cu încredere „harta minții”.

După cum îi spune și numele, mind map este o reprezentare grafică a ideilor care se „ramifică” în jurul unui concept central, global. Poate fi mai simplă sau mai complexă, cu numeroase ramificații, în funcție de subiectul abordat, dar și în funcție de cantitatea de informații de care ai tu nevoie pentru a memora: aceasta diferă de la o persoană la alta. 

De exemplu, dacă pentru cineva sunt suficiente doar 4-5 ramificații minimaliste, altcineva poate avea nevoie de o hartă a minții mult mai dezvoltată, colorată în diferite culori și ilustrată într-un mod atractiv.

Important e să găsești varianta care îți „stimulează” cel mai mult memoria. Ai putea testa, în primă fază, mai multe variante de hărți ale minții pentru pregătirea și memorarea unui discurs (sau pentru alt context care îți solicită capacitatea de memorare) și așa îți poți da seama care este cea mai eficientă pentru tine.

Tehnici de memorare utile pentru reținerea numelor persoanelor recent cunoscute 

Obișnuiești să uiți numele persoanelor noi la doar câteva minute după ce ai interacționat cu ele? Fii fără grijă: nu ești singura persoană în această situație, chiar dacă ai, în restul timpului, o memorie fantastică.

Vestea bună e că poți să-ți antrenezi memoria și din acest punct de vedere, astfel încât să eviți situația în care întrebi de fiecare dată „Scuză-mă, care spuneai că este numele tău?”

Repetarea numelui persoanei respective

Deși ți se poate părea neobișnuită această tehnică, în realitate ea dă roade. În ce constă, mai exact? În repetarea numelui interlocutorului pe parcursul primei conversații. Altfel spus, adresează-i-te pe nume când îl întrebi ceva sau când îi răspunzi la o întrebare. Sigur, nu trebuie s-o faci în mod constant, adică la fiecare propoziție rostită, ci cât mai natural. Uneori, poate fi suficient să-i spui pe nume doar de 2-3 ori. 

Asocierea dintre persoana respectivă și o trăsătură a acesteia

Să zicem că faci cunoștință cu cineva care se numește Ana, poartă ochelari de vedere și are părul roșcat. Pentru a reține mai ușor numele respectivei persoane, îl poți asocia cu o trăsătură care ți-a atras atenția: cu ochelarii de vedere, cu părul roșcat sau cu un alt element. 

Practic, odată ce mintea ta face legătura dintre nume (Ana) și trăsătura fizică (părul roșcat, ochelarii de vedere, tricoul cu un supererou sau altceva), riscul de a uita cum se numește persoana respectivă scade semnificativ. 

Atenție: poți alterna mnemotehnicile anterior prezentate, adică le poți testa pe cele din categoria „examenelor” și în alte situații. Noi ți-am propus câteva idei pentru diferite situații, frecvent întâlnite în viața de zi cu zi, care solicită capacitatea de memorare. Acest lucru nu înseamnă, însă, că mnemotehnicile sunt potrivite exclusiv pentru situațiile din respectiva categorie. 

Sfaturi pentru îmbunătățirea memoriei

Stilul de viață echilibrat are un cuvânt important de spus asupra sănătății creierului și, implicit, asupra antrenării memoriei. Prin urmare, dacă vrei să maximizezi rezultatele mnemotehnicilor din capitolul anterior, te încurajăm să faci din sănătatea ta o prioritate. Iată câteva sfaturi practice pentru îmbunătățirea memoriei:

Gând de final

Adoptarea unui stil de viață echilibrat, însoțită de mnemotehnici adaptate nevoilor tale, facilitează procesul de memorare. Important e să găsești cele mai eficiente tehnici de memorare pentru tine. Noi sperăm că ai descoperit, în rândul celor anterior prezentate, măcar una care ți se potrivește și care va simplifica, de acum înainte, pregătirea pentru un examen sau pregătirea unui discurs. Mult succes!

Adelina Bălan

Exit mobile version