Site icon Fain si Simplu

RADU VÂLCAN: “NU SUNT TATĂL PERFECT, SPER SĂ DEVIN” | Fain & Simplu Podcast cu Mihai Morar 027

Mihai Morar îl are invitat pe Radu Vâlcan, partenerul său de alergare și partener de viață al Adelei Popescu. Radu povestește cum a cunoscut-o pe Adela, ce a reprezentat persoana ei pentru viața lui, viața de tată cu, în curând, trei copii sau cea de sportiv amator. O poveste despre începuturi, copilărie, dar și despre ”commitment”, implicare în viața de adult, în viața de familie, despre responabilități dar și despre relaxare. O discuție cu un om sincer, direct, care nu s-a supărat niciodată pe nimeni. O discuție ”pe fugă”, fiind în orice clipă ”amenințată” de un telefon din partea Adelei, care urma să nască al treilea băiețel al familiei, dar în același timp ”liniștită”. Ca și cum cei doi s-ar fi oprit din alergare pentru a-și trage sufletul și a vorbi. Fain, și simplu, la o cafea, ca între prieteni.

Urmăriți întregul episod aici:

Acest episod a stat încă de la bun început sub imperiul emoțiilor întrucat invitatul lui Mihai Morar, Radu Vâlcan, putea afla în orice moment că soția sa, Adela Popescu, dă naștere celui de-al treilea copil al familiei lor.
Discuția dintre partenerul de viață al Adelei și partenerul de alergare al lui Mihai a curs natural începând cu viața de burlac, de om liber dar neiubit și terminându-se cu afirmația lui Radu, aceea că puterea sa cea mai mare vine din încrederea neștirbită pe care o are în sine și în familia sa.
O discuție despre copii, dar și despre copilărie. O discuție despre călătorii, dar și despre muncă și joburile care fac posibile aceste călătorii, inclusiv vândutul de ziare sau spălatul de vase.
O discuție despre încredere și curaj dar și despre teamă, despre modestie, despre puterea de a accepta că nimeni nu e perfect și, la fel ca și în alergare, ”performanța” crește, dar se obține greu și cu efort constant și susținut.
În cele din urmă, răspunsuri sincere și firești de la un om care numește sinceritatea cea mai mare calitate a sa, de la un om care nu a supărat niciodată pe nimeni pentru că nu se vede și nu s-a văzut niciodată în stare să facă față unui conflict. O discuție caldă, pe un ton plăcut, într-un ambient liniștit, între doi prieteni care s-au oprit la o cafea ca să-și tragă sufletul după alergare.

Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.

Exit mobile version