Site icon Fain si Simplu

Citește Fain & Simplu: Ce îți recomandă părintele Teologos

Citește Fain & Simplu: Ce îți recomandă părintele Teologos

Invitat în podcastul Fain&Simplu, părintele Teologos ne-a oferit numeroase informații utile pentru minte, trup și suflet. A vorbit despre rai și iad, dar și despre misiunea pe care noi toți o avem de îndeplinit. A povestit ce este păcatul și ne-a oferit trei unelte prin care îi putem face față în zilele noastre. Mai mult decât atât, fiind fost programator IT, a abordat inclusiv subiectul tehnologiei.

Noi trebuie să fim stăpânii tehnologiei, nu tehnologia stăpâna noastră.” – a spus părintele Teologos

Tot în cadrul episodului 065, acesta a menționat că tehnologia este bună, atâta vreme cât este folosită în scop nobil. Cu alte cuvinte, „tehnologia este nocivă, atunci când este folosită de un suflet pentru a răni alte suflete.” Astfel, recomandarea părintelui are legătură cu tehnologia.

Citește Fain & Simplu: Ce îți recomandă părintele Teologos

În această săptămână, avem pentru voi o carte din sfera SF a literaturii. Părintele Teologos a lucrat foarte mulți ani în domeniul IT, prin urmare încă este pasionat de această ramură. El este cel care se ocupă de întreaga activitate online a chiliei din care face parte. Astfel, recomandarea sa nu este neapărat surprinzătoare.

Blade Runner (Do Androids Dream of Electric Sheep?) – Philip K. Dick

Părintele îți propune cartea Blade Runner, scrisă de Philip K. Dick.

Autorul și-a publicat opera (Do Androids Dream of Electric Sheep?) în 1969, însă „acțiunea este pusă în 2035.” Prin urmare, foarte aproape de zilele noastre. Cum și-a imaginat Pilip K. viitorul? La finalul podcastului, părintele Teologos ne face un rezumat cuprinzător.

„Este vorba despre o societate supratehnologizată. Întreaga planetă este poluată. Nu există animale. Dacă vrei să-ți cumperi un animal de companie, acesta este foarte scump. Toate animalele erau făcute de o firmă de robotică.

La un moment dat, se zvonește că această firmă a făcut și oameni. Aceștia din urmă erau trimiși să lucreze în condiții inumane. Problema apare când oamenii roboți își doresc să trăiască ca oamenii reali. Pentru a vedea cine este robot și cine este real, aceștia trebuie să treacă testul de iubire.

Un detectiv este angajat și i se dă o poruncă total lipsită de iubire. El trebuie să omoare toți roboții. La scurt timp, acesta se îndrăgostește de o femeie foarte frumoasă. Începe să creadă că femeia pe care o iubește și care îl iubește este robot.” – părintele Teologos

De asemenea, tot acesta a menționat și filmul Blade Runner din 1982. Recomandarea noastră este să citiți înainte de toate cartea. Întotdeauna, o carte va fi mult mai intensă decât un film. Citind, lași loc imaginației să-și facă de cap și obții cel mai fain scenariu.

Exit mobile version