Paștele este una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul creștin ortodox. Această sărbătoare reprezintă învierea lui Isus Hristos și se sărbătorește în prima duminică după prima lună plină de la echinocțiul de primăvară. Anul acesta vom celebra miracolul Învierii Domnului pe data de 16 aprilie. Dacă vrei să afli mai multe despre această sărbătoare, rămâi cu noi până la final.
Ce semnificație are Învierea Domnului Iisus Hristos?
Sărbătoarea Paștelui ortodox creștin reprezintă în primul rând victoria lui Iisus Hristos asupra morții. Este cea mai mare sărbătoare a creștinismului, o sărbătoare a bucuriei depline, a luminii divine și a sufletului. Precum Crăciunul, nașterea domnului, Paștele reunește an de an familiile și aduce un sentiment de căldură și iubire între semeni.
Potrivit tradiției creștine, Iisus a fost răstignit pe cruce și îngropat într-un mormânt de piatră. Însă, la trei zile după moartea sa, a înviat. Această înviere este considerată a fi dovada că Isus este Mesia și Fiul lui Dumnezeu. În această zi, creștinii ortodocși se adună în biserici pentru a sărbători Învierea lui Hristos și a asculta slujba de Paște. Și contrar unora, în noaptea Învierii, nimeni nu ar trebui să fie trist sau să plângă. În acel moment special, răul și viclenia ar trebui lăsate deoparte și mai cu seamă să le îmbrăcăm în haina bucuriei și a adevărului.
Povestea Învierii Domnului
Din evanghelii aflăm că în prima zi a săptămânii, duminică, femeile mironosite au venit cu miresme la mormântul lui Hristos, cu care aveau de gând să ungă, după obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venită cu celelalte femei, ajunge prima la mormânt și uimită de vederea pietrei ridicate și a mormântului gol, nu le mai așteaptă pe celelalte femei și aleargă să le vestească apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede îngerul, care le întâmpină pe celelalte femei și nici nu-i ascultă mesajul – că Hristos a înviat.
Pe când femeile mironosite mergeau către apostoli să vestească cele întâmplate, sunt întâmpinate de Hristos cu următoarele cuvinte: “Bucurați-vă” și “Nu vă temeți“. El le repeta îndemnul dat de înger: “Duceți-vă și vestiți fraților Mei, să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea“.
La mormânt ajung și Ioan și Petru. Deși Ioan sosește primul, el intră în mormânt după Petru. În afară de prezența giulgiului și a mahramei, care indicau că Hristos a înviat, apostolii au văzut în mormânt ceva minunat. A fost o experiență învăluită în taină, care a constituit o adevărată iluminare. Din această clipă, Ioan a crezut fără șovăială în Învierea lui Hristos.
Paștele – Semnificația sărbătorii pe înțelesul tuturor
Cei doi apostoli vor merge să vestească și celorlalți Învierea lui Hristos. Maria Magdalena, care îi urmase pe cei doi ucenici, nu pleacă de la mormânt, rămâne aici să plângă. Gândul ei era că trupul lui Iisus fusese furat. Pe când plângea, potrivit Scripturii, i se arată doi îngeri. După puțin timp, i se arată și Hristos, pe care Îl aseamănă pentru început cu un grădinar, căruia îi cere să-i vestească unde a fost pus Hristos. După ce are loc recunoașterea lui Hristos primește misiunea să meargă și să vestească ucenicilor: “Mergi la frații Mei și le spune: Mă voi sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru“. (sursa: aici)
Paștele – Tradiții și obiceiuri
Paștele ortodox creștin este însoțit de multe tradiții și obiceiuri care sunt respectate de credincioși. Una dintre cele mai cunoscute tradiții este curățenia generală a casei și a gospodăriei înainte de sărbătoarea Paștelui. De asemenea, se obișnuiește să se țină post înainte de Paște, timp în care credincioșii renunță la anumite alimente și activități. În ziua de Paște, se obișnuiește să se împartă ouă roșii și să se sărbătorească împreună cu familie și prieteni.
P.S. Dacă ești un urmăritor fidel al activității noastre, știi deja că în Săptămâna Mare, Mihai Morar are bucuria de a-ți aduce aproape oameni cu har, care să-ți ofere o altfel de perspectivă despre cum poți trăi o viață faină și simplă. Ei bine, 2023 nu face excepție! Continuăm tradiția binecuvântării cu un podcast special de Paște alături de Părintele Necula. Fă-ți timp pentru suflet și urmărește manualul iubirii aproapelui până la capăt.
Mădălina Costache
Urmărește și: