În episodul cu numărul 30 al Podcastului Fain&Simplu Mihai Morar are, din nou, doi invitați în loc de unul, pe numele lor Dana Balmău și Daniel Trușcă. Doi invitați cu nume asemănătoare legați de o pasiune comună, alergarea.
Dana și Daniel sunt doi sportivi îndrăgostiți de alergare, alergare pe care au descoperit-o după vârsta de 40 de ani. În timp ce Dana s-a apucat de alergat pentru a-și modela trupul și a reduce din greutate, Daniel s-a apucat de alergat pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate, condiția fizică și psihică. Pentru a-și modela mintea.
Ambii și-au atins obiectivele dar niciunul nu s-a oprit. Seduși de sănătate, de energie, de tonus, de performanțe, de disciplina pe care alergarea o aduce în toate aspectele vieții unui practicant, indiferent de nivel, au continuat și continuă să alerge.
Dana și Daniel nu vă vor spune cât e de ușor să alergi, vă vor spune cât e de frumos să alergi. Ușor nu este, ușor devine. În timp, cu efort și răbdare. Frumos, însă, poate fi din prima clipă.
Vă invităm să ”alergați” prin acest episod al Podcastului Fain&Simplu alături de doi oameni faini, și simpli, pentru care, de ceva timp, alergarea e sinonimă cu viața.
Urmăriți întregul episod aici:
Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.