Conflictul nu trebuie privit mereu ca un aducător de daune. Dezacordul poate încuraja dezvoltarea armonioasă a relației.
Cum poate conflictul să ajute relațiile?
O relație are la bază un set de valori și principii comune. Indiferent de natura relației, mereu vor apărea conflicte. Important este să învățăm să le gestionăm.
Un conflict rezolvat înseamnă o înțelegere mai profundă a partenerului. Relația devine un mediu favorabil creșterii ambilor parteneri. În cadrul unui conflict, partenerii au prilejul de a învăța cum să comunice eficient.
Care este punctul critic într-un conflict?
Cel mai critic aspect al conflictului este rezolvarea acestuia. Modul în care conflictul este rezolvat reprezintă cheia către o relație sănătoasă.
Altfel spus, să știți să vă exprimați opinia fără a lăsa răni. Trebuie să-ți spui părerea fără a lăsa loc resentimentelor. Altfel, riscați să vă pierdeți încrederea unul în celălalt.
Unde pot duce conflictele?
Psihologul clinician Russell Grieger a enunțat patru posibilități:
- Conflictului este bun pentru prima persoană, însă nu și pentru a doua.
- Rezultatul conflictului este bun pentru a doua persoană, dar nu și pentru prima.
- Conflictului este rău pentru ambele persoane
- Rezultatul conflictului este bun pentru ambele persoane
Conflictului este bun pentru prima persoană
În acest caz, conflictul aduce „câștig” pentru prima persoană, în timp ce pentru a doua aduce „pierdere”. Practic, a doua persoană se simte rănită și supărată.
Conflictul este bun pentru a doua persoană, dar nu și pentru prima
Situația este similară primului caz. De această dată însă, prima persoană trăiește sentimentul de dezamăgire. Conflictul generând o situație de „pierdere” – „câștig”.
Conflictul este rău pentru ambele persoane
În momentul în care suntem încăpățânați, conflictul duce la „pierdere” – „pierdere”. Dorința de a „câștiga” cu orice preț lupta cu partenerul de discuție, duce la o relație toxică.
Conflictul este bun pentru ambele persoane
Dacă ne dorim o relație sănătoasă, soluționarea conflictului trebuie să aducă rezultatul de „câștig” – „câștig”.
Acest din urmă scenariu, poziționează prima și a doua persoană pe aceeași treaptă. Oamenii lucrează împreună pentru a înțelege și rezolva starea de conflict. Mai mult decât atât, la finalul discuției, nicio persoană nu se simte rănită.
În concluzie, conflictul poate fi calea către o relație sănătoasă. Singura mențiune este ca ambi parteneri să își doresc să iasă împreună învingători.
Câștigarea conflictului prin abandonarea celuilalt nu este profitabilă. Dacă vrei ca relațiile tale, indiferet de natură, să fie sănătoase, alege scenariu „câștig” – „câștig”.
Mădălina Costache