Mihai Morar are o invitată cu totul specială la podcastul Fain și Simplu de săptămâna aceasta: Mirela Retegan, o voce cunoscută nu atât datorită rolului de ”tanti prezentatoarea” de la Gașca Zurli, cât mai ales datorită ideii pentru care luptă: aceea de a face cât mai mulți copii și cât mai mulți părinți fericiți.
Amintind de metafora lui Matthew McConaughey din cartea autobiografică ”Green lights”, Mirela se pare că a prins verde la toate semafoarele vieții. Iar acolo unde era roșu, a trecut oricum, știind că următorul va fi verde. S-a ghidat mereu după ce a simțit și a știut mereu că va face ceva care să conteze în viața ei. Iar acum este un exemplu când vine vorba de feminitate, business, parenting sau carieră media.
Cea mai importantă lecție din viața Mirelei, începe cu fiica ei, Maya: ”Pentru că Maya m-a obligat să-i vorbesc frumos, eu am învățat să vorbesc frumos cu toată lumea. Pentru că Maya m-a obligat s-o ascult, eu am învățat să-i ascult și pe alții. Pentru că Maya m-a obligat să înțeleg că nu toată lumea face față ritmului meu, m-am oprit.”
După ce veți urmări acest podcast, în care Mirela mărturisește că se simte ca la spovedanie (acesta este talentului lui Mihai, care îi face pe oameni să se simtă acasă la Fain și Simplu și să-și deschidă sufletele), veți ști că, dacă v-ați urcat în trenul greșit, nu trebuie să vă fie teamă să vă dați jos și să-l așteptați pe cel potrivit.
Urmăriți întregul episod aici:
Show notes
Gara din Dej
3:50 Când a plecat din cartierul ceferist din Dej, Mirela a știut că o să facă ceva care o să conteze.
Dragostea durează 3 ani
8:16 La 19 ani, s-a îndrăgostit și a fugit de acasă la Satu Mare, unde s-a măritat.
Parenting pentru propriii părinți
13:47 Când a învățat să le spună ce nevoie are, părinții au început să se schimbe.
Amenințări cu moartea
35:04 În 2003, în urma unor presiuni politice, Mirela s-a văzut obligată să renunțe la jobul pe care-l avea în Satu Mare și să se mute în București.
Maya, copilul care a schimbat-o radical
45:30 ”Pentru că Maya m-a obligat să-i vorbesc frumos, eu am învățat să vorbesc frumos cu toată lumea.”
Tatăl Maiei
53:43 ”Darul meu a fost să găsesc bărbați pe care să-i salvez eu pe ei, nu ei pe mine.”
Gașca Zurli
1:09:35 Cum se construiește de la zero un proiect de succes și ce soluții găsești în situații de criză, fără să faci concedieri.
Zile grele, zile rele…
1:13:35 ”Am făcut ce am învățat de la tata: uită-te în stânga și în dreapta ta, o să găsești mereu pe cineva care are mai multa nevoie de ajutor și pe care, oricât de greu ți-ar fi, îl poți ajuta.”
Despre singurătate
1:22:35 ”Vreau să-l întâlnesc pe acel bărbat care nu obosească uitându-se la mine.”
Meditație și împăcare
1:29:42 ”Am realizat că toți bărbații pe care i-am ales au fost bărbați pe care i-am luat în brațe.”
Proiecte
1:56:20 Mirela Retegan are în plan 365 de jocuri, plus un ghid despre cum să devii și să rămâi un părinte simpatic.
Varianta audio a podcastului Fain și Simplu o poți asculta și pe Spotify.