Site icon Fain si Simplu

5 cărți de neratat

carte_fain_si_simplu

carte_fain_si_simplu

”Avem norocul să putem alege. Să avem de unde. Să avem ce. Editurile par să fie singurele care reușesc să țină pasul cu noile apariții și trenduri. Trec doar câteva luni de la succesul unor titluri devenite bestseller peste noapte la traducerea și apariția lui pe piața din România. Ar fi frumos dacă cititorii ar ține pasul și ei. Dar tocmai pentru a le face alegerea mai ușoară, am adunat aici câteva recomandări cu titluri din cele mai diverse, pentru cele mai exigente gusturi. Enjoy!” Iată mesajul scriitoarei Camelia Cavadia, care ne aduce aminte de fiecare dată cât de privilegiați suntem că trăim în aceste vremuri.

Noi alegem viitorul. Cum vom supraviețui crizei climatice de Christiana Figueres și Tom RivettCarnac este o carte pe care ar trebui să o citească întreaga planetă, pentru că subiectul ei ne privește pe toți. Biodiversitate decimată, sărăcie extremă, migrație datorată foametei, luptă pentru puținele resurse de apă și hrană, aer care se poate respira doar cu masca filtrantă, boli noi, fără leac, cu impact devastator asupra sănătății cauzate de topirea ghețarilor, zone vaste de pe planetă care nu mai pot fi locuite de oameni, fenomene meteo violente tot mai frecvente, temperaturi de peste 60 de grade în multe locuri ale globului și ștergerea unor orașe de pe hartă, care vor fi înghițite de ape – cam așa ar putea arăta lumea într-un viitor deloc îndepărtat dacă nu luăm rapid măsuri concrete de salvare a planetei.

Ne aflăm în deceniul crucial. Nu este nicio exagerare să spunem că ceea ce facem în privința reducerii emisiilor între momentul prezent și 2030 va determina calitatea vieții oamenilor pe această planetă timp de sute de ani de acum înainte, dacă nu și mai mult”, spun autorii în debutul cărții. În acest moment, dacă statele lumii iau măsuri pentru reducerea emisiilor de carbon, omenirea are 50% șanse să evite un scenariu catastrofal. Este o situație care-i privește pe marii lideri politici ai lumii, dar și pe fiecare cetățean în parte, pentru că o degradare a situației va avea repercusiuni pentru toată lumea.

Se vorbește mult despre schimbările climatice în ultimul timp, dar important este nu doar să conștientizăm pericolul în care ne aflăm, ci să și facem ceva. Însă, cât de multe lucruri pot fi făcute atâta vreme cât oameni influenți, precum fostul președinte Trump neagă existența unei crizei climatice, iar oamenii simpli, care nu sunt factori de decizie se întreabă dacă o eventuală acțiune a lor poate avea într-adevăr un impact real. Adevărul este că noi toți contăm, alegerile fiecăruia dintre noi dictează viitorul, iar cartea aceasta este, așa cum spunea Yuval Noah Harari, „una dintre cele mai mobilizatoare cărţi pe care le-am citit vreodată”.

            „Ne uităm la lumea noastră cum arde sau alegem să facem ce este necesar pentru a ajunge la un altfel de viitor?” își întreabă autorii cititorii. Iar cartea simți că e adresată fiecăruia dintre noi. Pentru că viitorul ar putea arăta mai bine chiar decât prezentul, dacă se iau măsurile necesare și obligatorii din punct de vedere moral, după cum afirmă Christiana Figueres și Tom Rivett-Carnac: „Atunci când copiii noștri și copiii copiilor noștri ni se vor uita drept în ochi și ne vor întreba: Ce ați făcut?, răspunsul nostru nu va putea fi doar că am făcut și noi ce am putut, ci am făcut tot ce era necesar” (…) „Viitorul nostru este nescris. Va fi modelat de cine alegem să fim acum” spun Christiana Figueres și Tom Rivett-Carnac invitându-ne pe toți să scriem o nouă poveste „despre cea mai mare aventură a omului, în pofida unor greutăți covârșitoare. O poveste a supraviețuirii. Și a existenței înfloritoare”.

„Acesta e numele meu” – de Chanel Miller este un memoir, dar totodată și o carte statement, este povestea unei femei pe cât de vulnerabile și sensibile, pe atât de puternice. Este o carte a devenirii, a transformării din victimă într-o persoană care-și revendică identitatea și spune o poveste despre traumă, transcendență, puterea cuvintelor și în cele din urmă despre vindecare și izbăvire. Victima Emily Doe redevine în cele din urmă Chanel Miller și se va transforma în femeia care a schimbat pentru totdeauna perspectiva asupra violului din 2016 încoace. Deși este o carte despre ea și lupta de zi cu zi pe care o duce pentru a putea depăși traumele agresiunii, lupta cu izolarea, rușinea, neputința, este totodată o carte care vorbește despre nedreptatea din sistemul judiciar, pătrunde în lumea presei, dă voce tututor celor care au trecut prin situații similare dar din cauza rușinii, a fricii, neputinței, a blamării celorlalți au preferat să tacă. Victimă a unei agresiuni sexuale, scriitoarea americană de origine chineză s-a transformat prin reziliență și curaj în militant pentru demnitatea femeilor abuzate. Iar Acesta e numele meu este același timp, un volum de memorii, dar și o asumare a propriei identități, ascunsă pe parcursul celor peste patru ani de proces, un proces de vindecare, de acceptare a propriului trecut și o declarație de empatie cu victimele abuzurilor: nu sunteți singure.

Volumul autobiografic al lui Chanel Miller a fost considerat „Cea mai bună carte a anului 2019” de către The New York Times Book Review, The Washington Post, Time și alte prestigioase publicații americane. A câștigat National Book Critics Circle Award, respectul unei națiuni, dar și al oamenilor din diferite colțuri ale lumii, unii aflați într-o situație asemănătoare cu a ei. După ce timp de ani, pe parcursul procesului, identitatea i-a fost protejată și i s-a oferit numele Emily Doe, tânara americană de origine asiatică și-a asumat propria suferință și a dat glas prin confesiunea sa tuturor victimelor abuzurilor sexuale. Poziția ei fermă, curajoasă a fost auzită de autoritățile statului California, de Joe Biden, pe atunci vicepreședinte al Statelor Unite, de Hillary Clinton, de tinere de peste tot din lume care astfel au reușit să facă un pas înainte, spre vindecarea traumelor emoționale

Confesiunea zguduitoare a scriitoarei americane nu se rezumă însă doar la înregistrarea stărilor sufletești, intense, devastatoare, ci surprinde și realități ale lumii în care trăiește: dreptatea oarbă la propriu, lipsa de empatie a unora dintre publicații, prejudecățile oamenilor și dorința de a condamna chiar și în necunoștință de cauză. La finalul procesului, Chanel Miller scrie o declarație pe care i-o adresează agresorului și pe care o citește în sala de judecată. Aceasta pentru că, nicio clipă pe parcursul procesului, nu a putut vorbi despre impactul tragediei asupra vieții sale. Publicată de BuzzFeed, declarația a fost vizualizată de 11 milioane de oameni în doar 4 zile, iar într-o săptămână, cei care o citiseră ajungeau la un număr comparabil cu populația României. A fost citită în Congresul American, a declanșat modificări legislative și s-au adoptat noi măsuri de siguranță în campusurile universitare. Dar, dincolo de aceasta, declarația a schimbat viețile oamenilor simpli, victime sau nu ale abuzurilor.

„Autobiografia” lui José Luís Peixoto este o carte în care granițele dintre realitate și ficțiune se diluează atât de mult, încât uneori dispar, iar viața și literatura se întrepătrund în cel mai grațios mod. „M-a frapat atenția pe care mi-a acordat-o. Eram totuși un scriitor cu un singur roman – era posibil să nu mai exist ca scriitor după această primă carte. Totuși, el, la 80 de ani și la trei ani după ce câștigase Nobelul, a găsit timp să-mi citească textele și să le comenteze”, mărturisea, în urmă cu ceva timp, Peixoto într-un interviu pentru „El Cultural”. Se referea  la marele scriitor José Saramago, cel care avea să-i influențeze viața. „Autobiografia” este inspirată din relația autorului cu José Saramago, și a fost publicată la 10 ani de la dispariția acestuia. Faptul că în 2001 primul său roman a fost recompensat cu premiul José Saramago avea să-i schimbe lui Peixoto destinul. „Viața mea s-a schimbat radical după ce l-am cunoscut pe José Saramago”, declara José Luís Peixoto în același interviu pentru El Cultural. „E foarte greu să-mi imaginez povestea vieții mele în afara prezenței lui. Romanul aceasta este dovada recunoștinței pe care i-o port. În același timp, este o reflecție asupra influenței literare, asupra paternității, o temă foarte prezentă în cărțile mele. Și, bineînțeles, asupra scrisului. Scrisul este viața.”

Magia ordinii la locul de muncă, Marie Kondo și Scott Sonenshein

Metoda KonMari i-a adus Mariei Kondo popularitatea nu doar în țara sa natală, Japonia, ci pe tot continentul asiatic, în Statele Unite, Canada și Europa și a transformat-o în vedeta unui serial Netflix difuzat în 190 de țări, recompensat cu un premiu Emmy. Metoda KonMari de ordonare și organizare a fost considerată atât de influentă, cu capacitate transformatoare încât revista Time a inclus-o pe Marie Kondo în topul celor mai influente 100 de personalități ale lumii. De data aceasta, Marie Kondo și Scott Sonenshein au scris o carte și despre „Magia ordinii la locul de muncă” în careînvață cititorii să își organizeze nu doar spațiul limitat al biroului, ci și activitatea digitală, modul de luare a deciziilor, rețeaua de cunoștințe din mediul virtual, ședințele mâncătoare de timp sau echipele de lucru. Procesul de curățenie se transformă astfel într-un dialog cu sine cu o mare putere transformatoare, prin care se poate organiza întreaga viață profesională. În viziunea expertului în organizare și a celui în comportament organizațional, termenul de „curățenie” devine un concept atotcuprinzător, care înglobează mare parte a aspectelor vieții. Iar principiul de la care pornește autoarea japoneză este de a păstra în spațiul biroului doar acele lucruri care sunt utile sau aduc bucurie. La restul trebuie renunțat. Procesul este astfel unul prin care se realizează nu numai o ordine fizică, ci și una la nivel mental. Din mărturiile prezentate în carte, cititorii pot descoperi povești ale oamenilor care și-au schimbat viețile în momentul când s-au hotărât să-și facă ordine în locul unde muncesc.  „Curățenia ne rafinează în mod natural capacitatea de a discerne ce ne aduce bucurie și ce nu și învățăm cum să aplicăm această sensibilitate tuturor categoriilor de lucruri. Cunosc multe persoane care și-au schimbat slujba sau au demisionat pentru a-și începe propria afacere după ce au terminat de făcut ordine în spațiul lor de lucru” spune Marie Kondo.

Să nu ne facem de râs în fața furnicilor de Iv cel Naiv

Profit de faptul că eu am citit în manuscris acest roman (primul, de altfel, semnat de Iv cel Naiv), care se află în curs de apariție la editura Trei și vi-l recomad încă de pe acum. Este o carte care mi-a provocat multe nostalgii, scrisă într-un mod fermecător, pe care nu o poți lăsa din mână. Deocamdată atât. Promit să revin asupra ei imediat ce poate fi citită de noi toți.

Exit mobile version