Vlad Macri este un jurnalist pasionat de gastronomie și un bon viveur sedus nu numai de gusturi rafinate, ci și de cuvinte bine alese. A publicat „Stufat ori estouffade? sau Există bucătarie românească?” (Humanitas, 2008), un volum de ”gastronomie comparată” și lucrează la o a doua carte. Până la apariția sa, vă recomand postările sale de pe Facebook, care sunt absolut delicioase.
Am fost curioasă să aflu ce cărți și ce filme îl inspiră pe Vlad Macri și, ca de obicei, mi-a făcut o supriză, asociind fiecărui film o carte, exact așa cum obișnuiește să recomande vinul potrivit pentru fiecare fel de mâncare.
”Am fost invitat să propun un top: cele mai bune cinci filme pe care le-am vizionat în ultimele luni și cele mai bune cinci cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Îmi este imposibil să onorez invitația, în special în privința ultimelor: nu îmi permit să le recomand celor care frecventează această pagină o listă ordonată valoric, una bazată pe gusturile mele, cele mai multe dintre ele foarte subiective și deseori legate de preocupările momentului. Altfel spus, dacă, de pildă, în ultimul an nu am citit decât cărți de gastronomie, deoarece acest domeniu mă interesează acum, nu am de gând să vă plictisesc cu lecturile mele. Dar filme am cam vizionat… După zeci de pagini despre somon afumat… andaluz sau spaghetti… norvegiene, obișnuiesc să mă relaxez cu câteva filme. Așa că am să vă propun cinci producții cinematografice (toate disponibile pe Netflix ori pe HBOGO), înșiruite aici fără vreo ordine valorică pe care să o fi gândit în prealabil. Iar fiecăreia dintre ele am să încerc să îi asociez o carte care nu numai că mi-a plăcut foarte mult, dar care cred că întregește cumva vizionarea filmului.
1. „Once upon a time in Hollywood” („A fost odată la Hollywood”)
Ultimul film al lui Tarantino… În care reia ideea istoriei contrafactuale, cea care construiește un prezent diferit prin alterarea imaginară a trecutului. „Ce ar fi fost dacă…”. Dacă Hitler și toți demnitarii celui de-al Treilea Reich ar fi murit în cinematograful Shoshannei, istoria continentului nostru ar fi fost cu totul alta, iar acest scenariu a prins viață în „Inglorious Basterds”, penultimul său film.
De data asta, prin „Once upon a time in Hollywood”, plot-ul este mult mai credibil: ce s-ar fi întâmplat dacă gașca de psihopați sataniști a lui Charles Manson nu ar fi atacat vila lui Sharon Tate, ci pe cea a unui vecin, un actoraș ratat (superb interpretat de Leonardo di Caprio)? Păi s-ar fi întâmplat exact ceea ce vedem în film, adică sectanții lui Manson dau peste cascadorul (și șoferul) actorașului, un tip musculos și priceput la box (nimeni altul decât Brad Pitt). Măcel în stil Tarantino!
După ce vă bucurați de film, nu ar strica să citiți cartea lui Robert Cowley, „Și dacă…?”. Un istoric lansează o multitudine de variante diferite ale evenimentelor istorice esențiale din ultimii 2000 de ani ai civilizației umane, imaginându-și, de pildă, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost furtună pe Marea Mânecii în perioada debarcării aliate din Normandia. Sau dacă iarna 1941-42, când armatele germane erau la porțile Moscovei și Leningradului, nu ar fi fost una dintre cele mai geroase ale secolului…
2. „Norsemen” (”Vikingii)
Ce poate fi mai nostim decât un serial în care unul dintre cele mai machiste, mai războinice și mai bărbătoase neamuri care a jefuit emisfera nordică este luat la mișto? Șeful unui sat de vikingi este un tip foarte efeminat, pasionat de belle-arte și, culmea… homosexual! Și, stați să vedeți, este nevoit să se însoare cu o luptătoare nemiloasă, una care poartă la gât o salbă cu penisurile uscate ale victimelor raidurilor sale…
Șefulețul respectiv se numește Orm. Adică „Șarpe”. Același nume îl poartă personajul principal al unui roman istoric care mi-a încântat copilăria, „Vikingii” de Frans G. Bengtsson, un fel de Sadoveanu suedez. Pornit în aventuri pe mare încă din adolescență, Orm ajunge în garda califului din Cordoba, iar mai la bătrânețe pleacă în căutarea unei averi ascunse de fratele său taman în Ucraina de astăzi (inițial pierdută de războinici bizantini în Delta Dunării!).
3. ”Julie și Julia”
Delicios film! O bloggeriță pasionată de gastronomie se apucă, în 2002, să refacă toate rețetele celebrei Julia Child, vedetă a bucătăriei americane, cea care, prin volumul „Mastering the Art of French Cooking”, a introdus rafinamentul cratițelor franțuzești în cam banala alimentație din State. În rolul Juliei, Meryl Streep. Savuroasă interpretare!
Filmul sigur o să vă lase gura apă, așa că nu ar strica să încercați și lectura paginilor lui Păstorel Teodoreanu, pentru a vă crește apetitul. Unul dintre cei mai mari gastronomi ai României, la fel de francofil ca Julia Child, poate fi citit în două volume care cumulează toate textele, schițele gastronomice scrise de-a lungul a peste două decenii; ele se intitulează „De re culinaria” și „Gastronomice”. Multe dintre texte au o structură asemănătoare aceleia a romanelor lui Arthur Conan Doyle: Păstorel este un fel de Watson, iar personajul ficțional Costache, un Sherlock Holmes al bucătăriei pricepute.
4. „Stăpânul inelelor”
Ordinea corectă a vizionării ar fi mai întâi „Hobbitul” și apoi „Stăpânul inelelor”… Ambele producții cinematografice au fost regizate de Peter Jackson. Recomandabile, zic eu, grație posibilităților tehnico-filmice din ultimii ani. Până în 1990 nu putea fi văzut decât un film născut din cărțile lui Tolkien. Era un desen animat… Ceea ce a putut face Jackson datorită noilor tehnologii este uimitor. N-am să pot însă pricepe niciodată de ce elfii au urechi de câini Dobermann sau de vulcanieni (din „Star Trek”); și nici de ce Liv Tyler, fiica unui rocker de la Aerosmith trebuia să apară în scene care nu există defel în carte… Doar așa, ca o pensie specială, ca un spor scenaristic? Ca să fie și dânsa plătită în plus?
În completare, o lectură care nu este recomandabilă copiilor, ci doar adulților care au păstrat ceva din sufletul copilăresc, însă care pot face față „impactului emoțional” al unui text tolkienian mai greu, unul plin de durere, de tristețe, dar unul mult mai profund. Este vorba despre „Silmarillion”. Cartea pe care Tolkien a dorit dintotdeauna s-o publice, dar pe care editorii i-au tot amânat-o: „Mai lasă asta, dă-ne ceva cu hobbiți!”. A apărut postum, grație fiului său Christopher. „Silmarillion” înseamnă răspunsurile la mai toate întrebările pe care fanii și le pot pune în legătură cu universul pe care l-a inventat Tolkien. Știți, de pildă, ce este Gandalf? Este el om sau elf?… Și cum se numește de fapt? Ei bine, în Silmarillion veți afla… aproape tot!
5. ”Fargo” (serialul)
Din câte am văzut, doar sezonul trei este vizionabil momentan. Dar toate sunt extraordinare. În primul, vă puteți întâlni cu un Billy Bob Thornton malefic, dar și fascinant. În cel de-al doilea, un banal accident auto provocat de o prostuță nevastă de măcelar (Kirsten Dunst, perfectă în acest rol!) pe o stradă înzăpezită creează o catastrofă criminal-regională. Al treilea e cel puțin la fel de bun! Acolo îl veți vedea pe Ewan McGregor… În rol dublu! Are un frate geamăn! Merită văzut!
Toate sezoanele sunt făcute pornind de la celebrul film al fraților Coen (care tot „Fargo” se numește). Avem de-a face cu uluitorul contrast dintre mentalitatea simplă și cinstită a oamenilor din Minnesota (dintr-o regiune populată mai ales de scandinavi protestanți) și intențiile răufăcătoare ale unora care nu trăiesc pe baza „eticii protestante”, a principiilor morale care înseamnă modestie, austeritate, corectitudine, respect pentru lege.
Puteți regăsi ceva din atmosfera acestor filme în romanele lui James Hadley Chase (de fapt numit René Lodge Brabazon Raymond). Multe traduse și la noi după 1990. Vorbim despre un britanic stabilit în Franța și mai la bătrânețe în Elveția, care nu a pus niciodată piciorul în Statele Unite ale Americii, dar care a scris aproape 90 de romane „polițiste” (în fine, „thrillers” ar fi mai corect, căci nu sunt genul clasic, Agatha Christie style, iar francezii le numesc „romans noirs”, în care perspectiva nu este neapărat cea a detectivului, ci deseori a criminalului), romane care în mare parte își au settingul, locul intrigii în America. La moartea sa a fost descoperită o uluitoare bibliotecă: cărți despre geografia americană, atlasuri, hărți detaliate ale statelor USA, toate necesare creării unui univers al Noii Lumi extrem de detaliat și necesar operei sale romanești. Care este uluitor de credibilă și de americană!
Ca în cazul fraților Coen, în cărțile sale întâlnim, la „the bad guys”, aceeași intensă pulsiune irepresibilă pentru infracțiune, născută din dorință necontrolată (pentru vreo femeie fatală sau pentru o avere nemeritată, dar aparent disponibilă). Și, tot ca în cazul Coen-ilor, toată intriga se soluționează ca în tragediile Greciei antice: cel care a încălcat Legea suferă.”
Luana Dăneț
Foto: cinemagia.ro, arhiva personală Vlad Macri