Exact acum 6 ani, la Paris, făceam poza asta…din altă viață. Pentru conformitate, în fotografie îl vedeți pe Domnul Robbie Fuckin’ Williams alături de doi realizatori din România, Mihai și Morar.
M-a întrebat cineva ce simt când mă uit la pozele de atunci cu mine. Iar răspunsul meu azi este: NU MAI SIMT NIMIC. N-am nici sentimente, nici resentimente față de Eu de atunci.
E ca într-o relație. Care nu se termină atunci când te despărți, ci abia atunci când ierți, te ierți și te împaci cu trecutul. Când ți-e indiferent. Când poți să te uiți la “fostul”/“fosta” ca la un oarecare. Și rămâne doar recunoștința că trebuia să treci prin asta ca să fii cel de azi.
Așa mă uit eu la fotografia asta. La mine, ca la un “fost”. Și îi mulțumesc fostului Eu că m-a făcut cine sunt azi. Nu îi vorbesc superior. Nu e exces de Ego. Doar că nu mai simt nimic.
Cum cântă bărbatul care mă ține de umăr în poză, eram atât de “so need your love, so fuck you all” și atât de “rău, da’ bun”, cum zic eu, încât trebuia să “come undone”.
Mă mai uit la pozele astea, din când în când, doar ca să știe “fostul” că nu l-am uitat. Dar nu mai simt nimic pentru el. Altfel? Mai am mult de lucru cu mine. Mult. Dar azi, vorba lui Robbie, “Lord, I’m doin’ all I can to be a better man.”