Italienii au o vorbă: “Oggi in figura, domani in sepoltura.”
Există și în înțelepciunea populară românească, în varianta: “Nu luăm nimic de pe lumea asta cu noi în mormânt.”
Noi, românii, avem mereu vorbele la noi. Dar încă suntem departe de a-l trăi pe Azi ca și cum Mâine nu ar exista.
De fapt, proverbul ăsta italian nu are nicio legătură cu excesele, teribilismul sau iresponsabilitatea. Nu e nici pe departe tradus prin: “Cu ce m-am ales în viață?! Ce-am băut, ce-am mâncat și ce am strâns în brațe…”
E mai mult de-atât. Reflexul nostru e să ne gândim prea mult la Mâine și-l cam neglijãm pe Azi.
Trăim în grabã totul. Pe fast forward. Suntem turboființe.
Dimineața, ne grăbim să ajungem la serviciu. Odată ajunși, ne grăbim să treacă mai repede cele 8 ore. Seara, intrăm grăbiți pe ușă, îi pupăm în grabă pe cei dragi și ne grăbim să ne aruncăm în fața televizorului cu un laptop sau o tabletă în brațe.
Ne grăbim de mici. Ne grăbim să creștem mari, ne rugăm să se termine odată anii de liceu, apoi facultatea. Apoi, ne grăbim să ne cumpărăm în rate pe viață un apartament. Facem degrabă copii, pe care îi creștem tot în grabă, mirându-ne “când au crescut așa?” Iar când sunt mari ne întrebăm de ce oare se grăbesc să plece atât de repede de lângă noi… Abia atunci intrã în vocabularul nostru expresia: “Mai stai puțin…” Cred că îți sună cunoscut. Ultima vizitã în casa bunicii, tu grăbit să te întorci la ale tale, ea, ținându-te de mână și spunandu-ți cu voce tremurată: “Mai stai puțin că Dumnezeu știe dacă te mai văd…”
Acum vreun secol și jumătate, John Ruskin, care provenea dintr-o familie foarte înstărită, de altfel, scria: “Nu existã bogăție, ci doar Viață.”
Gândește-te de câte ori auzi întrebarea “Ce-ai făcut cu atâția bani?” și de câte ori ai auzit pe cineva întrebând: “Ce-ai făcut cu atâta viață?”
“Trăiește azi, mâine nu există!” sună patetic. Tocmai de aceea italienii i-au spus cinic, dar simplu: “Azi ești pe Pământ, mâine în mormânt.” Pe Pământ poți lăsa urme sau umbre. În mormânt, nu mai ești nici urmă, nici umbră.