Site icon Fain si Simplu

Mihai Morar: 21 DE LUCRURI MICI CARE TE VOR SCHIMBA ÎN 21 DE ZILE

Cea mai mare problemă a noastră de a deprinde obiceiuri noi și bune vine din faptul că ne e teamă de schimbări majore. Nu suntem făcuți pentru schimbări mari și bruște. Dar suntem făcuți să ne adaptăm. Să ne schimbăm puțin câte puțin. De aceea ”de mîine, voi mînca sănătos!” nu funcționează. De aceea ni se pare că tot ce e bun e greu. ”Sportul nu e de mine!” Vă propun să o luăm ușor. 

În cartea Atomic Habits, James Clear demonstrează că obiceiurile bune pot fi căpătate prin schimbări mici. Trebuie să începi. Dacă îți vei crește performanța cu 1% pe zi timp de 12 luni, într-un an vei fi de 3,7 ori mai bun decît azi. În primele zile, nu vei simți nicio evoluție. În aceeași carte, autorul dă exemplul unui cub de gheață: la -4 grade cubul e înghețat, la -3 grade nu se schimbă nimic, apoi, – 2, -1, abia la 0 grade cubul începe să se topească. Ăsta e momentul de cotitură. Dar schimbările mici sunt cele care fac diferența.

Am răspuns la #Huawei21DaysChallange, odată cu lansarea noului HUAWEI WATCH 3 Pro, și am făcut o listă cu 21 de obiceiuri mici pe care le poți încerca în 21 de zile. Dar, odată ce le încerci, caută să le repeți, dacă nu zilnic, cît mai des. Pentru că, în viață, repetiția bate intensitatea.

Ziua 1: CITEȘTE O PAGINĂ DINTR-O CARTE, ÎNAINTE DE CULCARE. Nu-ți propune să citești 30 de pagini sau 50. Propune-ți doar o pagină. Dar fă-o! Sigur nu va fi doar o singură pagină. Repetă mâine. 

Ziua 2: SPUNE O VORBĂ BUNĂ. Azi, unui prieten. Mâine, unui străin. Poimâine, fă o faptă bună. Fără să știe nimeni. Repetă, dar nu fă eforturi. O vorbă bună – azi. O faptă bună – mîine. În fiecare zi vei face lumea un pic mai bună. Dar, în primul rînd, tu te vei simți mai bine.

Ziua 3: SCHIMBĂ-ȚI TONUL. Fii conștient când vorbești. Când ”elefantul” te îndeamnă să dai o replică tăioasă, să răspunzi sarcastic sau să umilești, să lași un comentariu de ”hate”, antrenează-ți ”călărețul”. Schimbă gândul. Respiră. Verbalizează ”al doilea gând” sau, pur și simplu, taci. E de aur. 

Ziua 4: FII MAI BUN CU ȘTIRILE PE CARE LE CONSUMI. Ține curat nu doar mediul, dar și media din jurul tău. Mai puține titluri șocante, mai mult calm în viața ta. Mai puțin scandal pe ecrane, mai multă pace personală. Cu cât mai puțin ”hard talk”, cu atît mai ușor te vei simți. După un detox de știri, vei constata nu doar că nu ai pierdut nimic, ba, mai mult, că ai ieșit mai câștigat. 

Ziua 5: DORMI MAI BINE. Azi, încearcă doar ca ultimul contact pe care îl ai înainte de a închide ochii să nu fie cu ecranul telefonului. Mâine seară, încearcă să-l lași în altă cameră decât dormitorul tău. Înlocuiește contactul cu telefonul cu contactul cu propriul tău corp. Respirația e cel mai bun contact pe care îl putem avea cu trupul nostru. Fă cîteva exerciții de respirație înainte de a adormi. 

Ziua 6: SCHIMBĂ-ȚI PERSPECTIVA TIMP DE 1 ORĂ. Nu mai privi în jos, adică în telefon. Alege să privești în sus sau înainte, în stînga sau în dreapta… Oricum, dar dincolo de telefonul tău. Pe măsură e repeți asta, vei vedea că lumea e un pic mai ”wide” de câțiva inci. 

Ziua 7: ORGANIZEAZĂ O CINĂ ÎN FAMILIE SAU CU PRIETENII. Nu ne-am născut ca să trăim singuri sau ca să socializăm virtual. Avem nevoie de apartenență, de trib. Iar tribul tău e format din ”cei cu care ai împărți și ultima bucată de pâine”. Absolut toate conceptele nordice despre fericire ( hygge, lykke, fika), dar nu numai, validează ideea unei comunități pentru o stare de bine și pentru sănătatea mentală și cea fizică.

Ziua 8: TRIMITE O SCRISOARE. Ieși din rutina tastaturii electronice, a emoji-urilor trimise celor dragi pe whatsapp. După câteva rânduri, vei descoperi câte lucruri îți vine să le scrii celor dragi, pe care nu credeai că ai să le spui.  

Ziua 9: CUMPĂRĂ-ȚI O AGENDĂ. Și promite-ți că nu o vei folosi niciodată în interes de serviciu. Ia-ți notițe din ce citești, din ce gîndești, din ce trăiești. Ușor-ușor, poți să o transformi și în jurnal. Scrisul de mână e combustibil pentru sinapse, hrănă pentru creativitate. Ne amintim, mai degrabă, ceea ce scriem de mână decît ce tastăm. În plus, scrisul e terapie curată. 

Ziua 10: PLIMBĂ-TE ZECE MINUTE. Crește în fiecare zi timpul cu 5 minute. Apoi, dacă simți, poți grăbi și pasul. Cu pași mici, dar siguri, într-o zi poți câștiga cursa. În primul rând, cea cu tine.

Ziua 11: ÎNVAȚĂ CEVA NOU. Dans, meșteșug, o limbă străină, un sport pe care nu l-ai practicat niciodată. Ieși din zona de confort. Învățarea, la orice vârstă, e cea mai bună metodă pentru a încetini îmbătrînirea creierului. 

Ziua 12: OFERĂ TIMP. Unui prieten, unei rude, unui coleg. Oferă-te să ajuți sau, pur și simplu, doar să petreceți timp împreună. Timpul e cel mai prețios lucru pe care îl avem în ziua de azi. Dovedit, generozitatea crește, nivelul de fericire, inclusiv celui care oferă. Gîndește-te cît de fericit vei fi când oferi cel mai scump cadou: timpul tău. 

Ziua 13: CUMPĂRĂ-ȚI UN LUCRU NOU, DAR RENUNȚĂ LA UNUL VECHI. Astfel, valoarea lui pentru tine nu va fi doar prețul lui de la raft. În plus, obiceiul ăsta ține și de legea echilibrului.

Ziua 14: FĂ ORDINE ÎN JURUL TĂU. Scopul ordinii nu este curățenia, ci de a te pregăti pentru ceea ce urmează. Ai biroul aranjat, ești pregătit pentru a lucra mai bine. Ai tricourile ordonate în dressing, ești pregăti mâine dimineață să ieși la timp din casă. Ai frigiderul plin cu alimente curate, ești pregătit să mănânci echilibrat. 

Ziua 15: PLANIFICĂ-ȚI O PLECARE ÎNTR-UN LOC ÎN CARE NU AI MAI FOST NICIODATĂ. 

Ziua 16: ELIMINĂ ZAHĂRUL PROCESAT DIN TOATE MESELE ZILEI. Poți face asta și mâine? Dar poimâine? Ai răbdare cu poftele tale câteva zile ca să vezi cum te simți după?

Ziua 17: AJUTĂ O AFACERE LOCALĂ. Fă piața de la un producător local, cumpără de la un magazin de cartier, bea cafeaua la un coffee shop independent, mănâncă la retsaurantul de pe strada ta. 

Ziua 18:  ÎNCEARCĂ O MEDITAȚIE GHIDATĂ. Închide-te într-o cameră, caută pe Youtube ”guided meditation”, pune-ți căștile și dă-i play. Câteva minute. Fii blând cu tine. Nu te certa că nu-ți iese din prima. E timp și mâine.

Ziua 19: GÂNDEȘTE-TE LA UN OBIECT SCUMP PE CARE VREI SĂ-L CUMPERI PENTRU TINE. Ți-l permiți? Sigur vrei să ți-l iei? Ok, atunci, mai stai un pic: așteaptă 48 de ore.

Ziua 20: ÎNAINTE DE CULCARE, PUNE-ȚI LÂNGĂ PAT PANTOFII DE ALERGARE. A doua zi, te poți trezi și să-i pui la loc. Dar, te rog, să faci asta în fiecare seară. Așează-i lângă pat. Multe zile la rînd, săptămîni. Într-o dimineață, sigur te vei trezi, îi vei încălța, îți vei lega șireturile și vei ieși la prima ta alergare.

Ziua 21: AU TRECUT 48 DE ORE: MAI VREI SĂ ÎȚI CUMPERI ACEL LUCRU SCUMP? Atunci, ofera-ți această recompensă pentru toate noile tale obiceiuri mici și bune.

Asta e  lista pe care ți-o propun eu. Poți să o adaptezi după dorințele tale, important e să începi lucrezi la obiceiurile tale pentru a deveni cea mai bună versiune a ta. Timp de 21 de zile, vei avea oportunitatea de a dobândi un nou obicei pozitiv alături de HUAWEI WATCH 3 Pro. Ca de obicei, spor la obiceiuri bune! 

Intră pe https://bit.ly/3vUO7OG pentru și mai multe provocări care te vor inspira să devii cea mai bună versiune a ta.

#Huawei21daychallenge #HuaweiWatch3Pro #HuaweiWatch3 #HUAWEIWatchSeries #ExploreMore

Mihai Morar 

Exit mobile version